Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Există anul cu 16 salarii lunare! Ministrul Boloș acuză premianții de la ASF de necinste și sabotaj. Cum se pot duce pe gârlă fondurile UE

VIDEO | Există anul cu 16 salarii lunare! Ministrul Boloș acuză premianții de la ASF de necinste și sabotaj. Cum se pot duce pe gârlă fondurile UE

Rene Pârșan

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat vineri, după destăinuirea că la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) s-au acordat 16 salarii anual, că nu crede că astfel de acţiuni ale autorităţilor statului, instituţiilor publice autonome, companiilor de stat, fac cinste funcționarilor din Guvern. Ministrul Finanțelor a precizat că în legea privind măsurile fiscal-bugetare există un capitol întreg dedicat instituţiilor publice autonome, inclusiv ASF-ului, tocmai ca astfel de situaţii pe viitor să nu existe. „Așa ceva nu putea fi explicabil sub nici o formă în fața oamenilor, când, pe bună dreptate, Comisia Europeană putea să ia decizia aceasta de suspendare a fondurilor fără echivoc”, 

”Eu nu cred că astfel de acţiuni ale autorităţilor statului, instituţiilor publice autonome, companiilor de stat, fac cinste şi suntem morali în faţa cetăţenilor atunci când ştim cu ce probleme ne confruntăm. Există aceste acordări de sporuri, de salarii, nu cred că este un lucru care se înscrie pe traiectoria aceasta pe care o impune Guvernul. Totuşi, Guvernul României, responsabil fiind de finanţele ţării şi de banii contribuabililor, a înţeles atât în luna martie prin legea privind măsurile fiscal-bugetare cât acum, din nou, prin această ordonanţă, să folosească cât mai chibzuit banii oamenilor”, a precizat Boloş.

Este o rușine pentru România să prăpădească banii

Ministrul Finanțelor a subliniat că în legea privind măsurile fiscal-bugetare există un capitol întreg dedicat instituţiilor publice autonome, inclusiv ASF-ului, tocmai ca astfel de situaţii pe viitor să nu existe.

”Atunci în lipsa unui cadru legal care să impună anumită stare de normalitate pentru cheltuirea banilor şi exploatarea bunurilor statului, administrarea bunurilor statului, exercitarea dreptului prevăzut de lege pentru autoritate publică care acţionează pe o piaţă de monopol, toate acestea, în lipsa unor mecanisme legale care să le impună anumit tip de disciplină, se pot întâmpla şi aceste lucruri, da nu cred, foarte sincer vă spun, că face cinste situaţiei actuale cu care ne confruntăm, în condiţiile în care Guvernul României este la al 3-lea set de măsuri ca să impună reguli mai stricte de cheltuire a banilor publici”, a afirmat Marcel Boloş.

Ministrul a precizat că ”era o ruşine pentru Guvernul României să nu adopte măsuri de folosire chibzuită a banilor şi România să meargă cu această traiectorie de deficit, să ajungă undeva la 7 sau 8 %”. ”Aşa ceva nu putea fi explicat din sub nici o formă în faţa oamenilor când pe bună dreptate Comisia Europeană putea să ia decizia aceasta suspendare a fondurilor fără echivoc”, a mai spus Boloş.

Citiți și: VIDEO | Cum explică Marcel Boloș, reducerea cheltuielilor în administrație: „E nefiresc ca un pom de Crăciun să depășească 10.000 de lei”

VIDEO | Bugetul pe 2024 intră în coaliție, anunță Marcel Boloș. Deficitul și reformele din PNRR vor sta la baza construcției legii bugetului

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cum sunt umflate prețurile la benzinării. O anomalie greu de justificat: Avem petrol, dar carburanți scumpi
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„E un nou standard?” Clientul unui restaurant din Cluj, revoltat de ce a găsit pe nota de plată
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Victoria Ionescu, îngropată cu porecla pe cruce. Cine este 'Natasha', de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale