Prima pagină » Actualitate » Familia Universității Craiova își ia rămas-bun de la Nae Ungureanu

Familia Universității Craiova își ia rămas-bun de la Nae Ungureanu

Toți cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face astăzi, începând cu ora 18:00, la Stadionul „Ion Oblemenco”, în zona de acces a echipelor din interiorul arenei.

Doliu în fotbalul craiovean. Nicolae „Nae” Ungureanu, una dintre legendele Craiovei Maxima, s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.

Fostul mare fundaș al Universității Craiova a îmbrăcat tricoul Științei timp de un deceniu, între 1977 și 1987. A cucerit cu echipa din Bănie două titluri de campion al României și trei Cupe ale României și a rămas în memoria suporterilor drept unul dintre jucătorii emblematici ai generației care a făcut istorie în fotbalul românesc.

Nae Ungureanu a fost și internațional român, adunând 57 de selecții la prima reprezentativă și participând la Campionatul European din 1984.

Acum, suporterii și foștii colegi se pregătesc să-i aducă un ultim omagiu. Trupul neînsuflețit al fostului mare fotbalist a fost adus la Stadionul „Ion Oblemenco”, locul în care generația Craiovei Maxima a scris unele dintre cele mai frumoase pagini din istoria fotbalului oltean.

În video de mai sus, a ajuns, la stadion, și familia sa.

Dispariția lui Nae Ungureanu lasă în urmă o comunitate îndurerată și o legendă care va rămâne pentru totdeauna legată de Universitatea Craiova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cum sunt umflate prețurile la benzinării. O anomalie greu de justificat: Avem petrol, dar carburanți scumpi
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„E un nou standard?” Clientul unui restaurant din Cluj, revoltat de ce a găsit pe nota de plată
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Victoria Ionescu, îngropată cu porecla pe cruce. Cine este 'Natasha', de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale