Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Firea: Programele de încurajare a familiilor, a cuplurilor infertile pentru a avea un copil vor fi implementate la nivel național

VIDEO | Firea: Programele de încurajare a familiilor, a cuplurilor infertile pentru a avea un copil vor fi implementate la nivel național

Alexandru Tosa
Gabriela Firea, ministru al Tineretului și Familiei | Foto - Gabriela Firea Facebook

Ministrul Familiei și Tineretului, Gabriela Firea, a declarat vineri la Antena 3, că ministerul pe care il va conduce în noul Guvern PSD-PNL-UDMR va avea menirea să crească natalitatea prin implementarea unor programe de susținere al cuplurilor infertile la nivel național. De asemenea ea spune că ca tinerii vor fi susținuți prin programe de diverse programe să participe la viața comunității, astfel încât să nu mai fie tentați să plece în străinătate.

„Dacă nu a funcţionat bine 30 de ani acest domeniu de sprijinire a familiilor, a tinerilor, înseamnă că trebuia să se întâmple ceva şi trebuia să mergem şi noi pe exemplul altor state care au pus pe primul loc în cadrul unui minister principal familia şi tinerii. Putea să fie ca până acum, dar nu a fost foarte bine. Nu cred că un alt premier sau o altă coaliţie de guvernare va renunţa la un minister dedicat familiilor şi tinerilor câtă vreme acesta va produce efecte. Nu este un minister care a fost înfiinţat doar să acorde suplimente financiare sau vouchere, cum i se spune. Asta se putea face şi prim Ministerul Muncii, sau al Tineretului”, a afirmat Gabriela Firea.

Ministrul Familiei spune că cea mai mare realizare a sa va fi creșterea natalității și îmbunătățirea nivelului de trai al tinerilor, în încercarea de a stopa interesul lor în a-și căuta un viitor în străinătate.

„Cred că cea mai mare realizare va fi aceea în care vom obţine din partea tinerilor şi din partea familiilor acele declaraţii că sunt mulţumiţi în ţara noastră, că nu mai sunt tentaţi să plece în afara ţării. Cea mai mare realizare aceasta va fi: să crească natalitatea, dar într-un fel natural şi să scadă numărul celor care pleacă din ţară să muncească pentru a se realiza profesional”, a mai afirmat Firea, întrebată fiind care crede că va fi cea mai mare realizare a sa la acest minister”, a spus Firea.

Gabriela Firea a precizat că va implementa la nivel național programul pe care l-a susținut în vremea în care era primar general al Capitalei, prin care cuplurile infertile sunt sprijinite pentru tratamente de specialitate pentru a putea avea un copil. Ea a afirmat că în urma programului s-au născut în România aproape 500 de copii.

„Cât am fost primar general, am avut proiecte exemplare, apreciate chiar şi la Bruxelles, în ceea ce priveşte sprijinirea familiilor vulnerabile şi nu numai. Foarte mulţi tineri au îndrăznit să îşi întemeieze o familie, foarte mulţi tineri au îndrăznit, în Bucureşti, de asemenea, având condiţii mai bune, să participe la viaţa comunităţii, au fost acele programe de încurajare a familiilor, a cuplurilor infertile – avem aproape 500 de copii care s-au născut în urma acestor programe pe care dorim să le lansăm acum şi la nivel naţional, la ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse”, a mai afirmat ministrul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Cu cât a fost amendată o persoană care a trezit cu sirena unui vapor un urs polar care dormea într-un arhipelag norvegian
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Expert spaniol în longevitate: „Nu aș recomanda aceste trei fructe nici celui mai mare dușman al meu”
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
De ce a lipsit Nicușor Dan de la ceremoniile de Ziua Marinei. Explicațiile consilierului prezidențial Eugen Tomac
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Câinii pot distinge între frica și tristețea stăpânilor, indică un studiu RMN