Prima pagină » Știri externe » Fostul director general al Abercrombie & Fitch, ARESTAT. Michael Jeffries e acuzat că a exploatat sexual tineri vulnerabili

Fostul director general al Abercrombie & Fitch, ARESTAT. Michael Jeffries e acuzat că a exploatat sexual tineri vulnerabili

Fostul director general al Abercrombie & Fitch, arestat. Michael Jeffries e acuzat că a exploatat sexual tineri vulnerabili

Fostul director al Abercrombie & Fitch, Michael „Mike” Jeffries, și iubitul său au fost puși sub acuzare pentru organizarea unei rețele internaționale de prostituție și trafic sexual.

Autoritățile l-au arestat pe fostul director Mike Jeffries, iubitul său, Matthew Smith, și presupusul intermediar al acestora, James Jacobson, arată BBC.

Procurorii federali au spus că bărbații au folosit forța și șantajul pentru a-i determina pe mai mulți tineri să practice prostituția.

Jeffries, în vârstă de 80 de ani, care a părăsit postul de conducere de la Abercrombie & Fitch în 2014, după 22 de ani, este acuzat că a înființat și condus o rețea de trafic sexual și prostituție care presupunea racolarea a a zeci de bărbați și trimiterea acestora în întreaga lume pentru activități sexuale. Jeffries și Jacobson vor ajunge în fața instanței vineri, la un tribunal din New York.

Dacă va fi condamnat pentru trafic sexual, fiecare inculpat riscă o pedeapsă maximă de închisoare pe viață și o pedeapsă minimă cu executare de 15 ani. Dacă vor fi găsiți vinovați și de acuzațiile de prostituție interstatală, inculpații riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare.

Mike Jeffries a fost eliberat marți după-amiază, după ce a plătit o cauțiune de zece milioane de dolari. Presupusul asociat al acestuia, James Jacobson, care se confruntă cu aceleași acuzații, a fost eliberat pe o cauțiune de 500.000 de dolari. Anchetatorii spun că Jacobson a fost intermediar în această afacere. Bărbații racolați au declarat în fața anchetatorilor că au fost plătiți pentru sex. „Afacerea” a intrat pentru prima dată în vizorul opiniei publice după o anchetă BBC, lansată în toamna anului trecut.

Avertisment pentru alte persoane influente

Acuzațiile au fost comunicate de către procurorul Breon Peace, care, într-o declarație de presă, a avertizat că toate persoanele care fac asemenea fapte vor ajunge la închisoare.

„Suntem astăzi aici pentru a anunța arestarea și punerea sub acuzare a trei inculpați:  fostul CEO al Abercrombie & Fitch, Michael Jeffries, Matthew Smith și James Jacobson, acuzați de trafic sexual și implicare în prostituție. Indivizi puternici au traficat și abuzat timp de prea mult timp pentru propria placere sexuală tineri cu puține resurse și un vis. Visul de a-și asigura o carieră de succes în modă sau divertisment.

Pentru oricine crede că îi poate exploata și constrânge pe alții folosind așa-numitul sistem «casting couch», acest caz ar trebui să servească drept avertisment. Pregătiți-vă să vă schimbați canapeaua cu un pat în închisoarea federală. Mesajul de astăzi este clar. Exploatarea sexuală a ființelor umane vulnerabile este infracțiune. Și dacă faceți asta folosindu-vă de visul oamenilor de a avea un viitor în industria modei sau orice alt domeniu, nu e diferit. Biroul meu și partenerii noștri vor acorda întotdeauna prioritate apărării victimelor, indiferent de sexul lor și indiferent de cât de puternici cred cei care au greșit că sunt, le vom cere socoteală”, a declarat el.

Cum funcționa rețeaua lui Michael Jeffries

FBI a deschis o investigație anul trecut, după ce BBC a dezvăluit informații conform cărora Mike Jeffries și iubitul său au exploatat și abuzat sexual bărbați la evenimentele pe care le-au găzduit în reședințele și hotelurile lor din New York și din întreaga lume.

Ancheta BBC a constatat că a existat o operațiune sofisticată, care a implicat un intermediar și o rețea de recrutori însărcinați să găsească bărbați pentru aceste evenimente.

Marți, procurorul Breon Peace a susținut că Jeffries și-a folosit averea, puterea și statutul de CEO al A&F „pentru a trafica bărbați pentru propria lui plăcere sexuală” și pentru plăcerea partenerului său.

Subliniind acuzațiile procurorilor, Peace a susținut că cei doi l-au angajat pe Jacobson ca recrutor, pentru a efectua „probe” cu bărbați din întreaga lume, implicându-i în acte sexuale în schimbul banilor, mai notează sursa citată.

Sursa foto: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
„Copleșit de iubirea voastră”: Reacția lui Călin Georgescu din spatele gratiilor
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli