Prima pagină » Video » Fotografia s-a născut la SAT. Povestea unui fotograf care imortalizează Paradisul din Dobrogea, Maramureș și Apuseni

Fotografia s-a născut la SAT. Povestea unui fotograf care imortalizează Paradisul din Dobrogea, Maramureș și Apuseni

A renunțat la o carieră de succes într-o corporație și a pornit într-o călătorie de a descoperi comori în cele mai izolate sate de la noi. Aceasta e povestea unui fotograf care de 15 ani imortalizează oameni și tradiții din Dobrogea până în Maramureș și în Apuseni.

Portretele lui surprind o parte unică a României. De câțiva ani organizează și tururi pentru fotografii străini, cărora le arată prin obiectiv ce are de fapt țara noastră mai frumos tradiții spectaculoase, oameni înțelepți și peisaje sălbatice.

„Nu fotografiezi bătrâni, fotografiez înțelepciune. Ce încerc să fotografiez este o vibrație foarte adâncă și sfântă, din păcate din ce în ce mai rară, a ceea ce odată a fost satul românesc.”

Așa încep cele mai frumoase zile pentru Mihnea Turcu, urcând o uliță de pământ, trecând pragul unei case vechi și descoperind încă o poveste.

Viața lui nu a fost dintotdeauna așa. În 2009 lucra într-o corporație din București. Avea o carieră de succes, dar simțea că drumul lui este altul.

„Eu nu am plecat de acolo pentru că nu-mi plăcea de ei sau nu, dimpotrivă. Am plecat pentru că mă căuta altceva ceva. Ceva m-a făcut să mă îndrăgostesc și să să vreau mai mult fotografia decât corporația. Așa am plecat.”

Prima fotografie a făcut-o în Maramureș, unde din întâmplare, a ajuns în coliba unui bătrân, parcă din alte timpuri. Iar acea fotografie avea să deschidă drumul unui întreg proiect pe care l-am făcut timp de 15 ani cu acel om. Timp de 15 ani a fost martorul unor momente simple și a unor clipe de răscruce din satul românesc. A cunoscut sute de bătrâni și în ochii tuturor a găsit aceeași credință.

Credința nu înseamnă doar biserică, nu înseamnă doar religie, ci este o vibrație, este un spațiu extrem de sfânt pe care ei îl au în interiorul lor. De câțiva ani. În călătoriile sale îl însoțesc și fotografi străini. Vin special în România să redescopere tradiții și oameni care în vest au dispărut. Alături de Mihnea merg în tururi de câteva săptămâni prin satele din Maramureș, din Apuseni sau din Bucovina și fotografiază scene pe care nu le mai întâlnesc nicăieri în lume. Și-au expus fotografiile și la Viscri și la Muzeul Astra din Sibiu, relatează Observator (Antena 1).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Haine din Paris, Marsilia și Lille, vândute online din magazinele SPARTE la proteste
Digi24
„Dacă n-au pâine, să mănânce borș”: Care este rețeta pentru pace în Europa pe care Donald Trump o împărtășește cu „ideologul lui Putin”
Cancan.ro
Remi i-a dat ”fatala” lui Narcis! Am aflat ce obiect intim i-a oferit la bonfire. Gestul care l-a scos din minți
Prosport.ro
Marele campion a ajuns să vândă fier vechi: „Tai vagoane de tren abandonate”
Adevarul
Strategia prin care Rusia poate îngenunchea NATO fără luptă, demascată de un general român
Mediafax
SURPRIZĂ! Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor. Când se decide soarta arestului la domiciliu
Click
O zodie va avea lumea la picioare în luna noiembrie. Norocul îi surâde din plin și este gata să dea lovitura
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', o nouă predicție BULVERSANTĂ, după ce a prezis pandemia Covid-19: 'Se va întâmpla în 2027'
Ce se întâmplă doctore
Cazul impresionant al femeii care suferea de gigantomastie. Cum a ajuns de la cupa F la cupa C. „Sânii imenși deveniseră o povară!”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Spania
Se promulgă legea „antiokupa”?! Ce pedepse dure ar putea fi prevăzute