Prima pagină » Știri externe » Gândul publică detalii în EXCLUSIVITATE despre extinderea Bazei Kogălniceanu. Doar România pompează 2,5 miliarde de euro în ceea ce poate deveni cea mai mare bază NATO a Europei. Etapa 1 este în plină execuție cu sute de milioane de euro deja cheltuite

Gândul publică detalii în EXCLUSIVITATE despre extinderea Bazei Kogălniceanu. Doar România pompează 2,5 miliarde de euro în ceea ce poate deveni cea mai mare bază NATO a Europei. Etapa 1 este în plină execuție cu sute de milioane de euro deja cheltuite

România va cheltui 2,5 miliarde de euro, în pofida austerității impuse de Guvern, pentru extinderea Bazei aeriene Mihail Kogălniceanu, un proiect al Alianței Nord-Atlantice care se va dezvolta în următorii 15 ani.

La finalul procesului de modernizare, programat să se încheie în anul 2040, Baza Mihail Kogălniceanu va putea găzdui până la 10.000 de militari din România și din celelalte state NATO, ceea ce o va transforma într-un centru regional, poate chiar de amploarea Bazei americane Ramstein din Germania.

”Baza Mihail Kogălniceanu va deveni un hub strategic regional pentru NATO, capabil să găzduiască până la 10.000 de militari români și aliați. Pentru modernizarea acesteia, Guvernul României investește aproximativ 2,5 miliarde de euro, eșalonat pe o perioadă de 20 de ani, cu aplicare în patru etape, până în anul 2040”, anunță Ministerul Apărării Naționale, într-un răspuns oferit la solicitarea Gândul.

Conform instituției, în prezent este în desfășurare etapa I, cu un contract în valoare de aproximativ 360 de milioane de euro. În anul 2024, s-au efectuat plăți în valoare de 75 milioane de euro, iar în anul 2025 sunt prevăzute fonduri în cuantum de aproximativ 137 milioane de euro pentru lucrările de modernizare a bazei militare.

Ce programe sunt finanțate de NATO

Potrivit Ministerului Apărării, sunt prevăzute și nouă proiecte care primesc fonduri prin Programul NATO de Investiții în Securitate (NSIP), dezvoltat în contextul tensiunilor extreme cu Rusia din cauza războiului din Ucraina. Baza va fi dotată cu infrastructura necesară misiunilor avioanelor militare NATO.

”Acest program al NATO asigură, în general la nivelul Alianței, modernizarea unor obiective militare, precum baze aeriene, poligoane de instrucție, depozite logistice, instalații petroliere etc. Dintre cele mai relevante investiții NSIP în curs de realizare la Baza Aeriană 57 Mihail Kogălniceanu, menționăm proiectele de dezvoltare a infrastructurii necesare pentru operarea avioanelor de vânătoare care execută misiuni de poliție aeriană întărită sub comanda NATO”, subliniază MApN.

Baza Kogălniceanu poate deveni cel mai mare centru militar NATO din Europa

Baza aeriană Mihail Kogălniceanu are potențialul de a deveni cea mai mare unitate militară NATO din Europa, urmând ca la finalul procesului de modernizare să depășească Baza Ramstein din Germania. Extinderea Bazei se înscrie în acțiunile Alianței Nord-Atlantice de dezvoltare a infrastructurii pe flancul estic, în pofida obiecțiilor și tensiunilor cu Rusia, care menține totuși opțiunea limitării anvergurii proiectului prin negocieri strategice cu Statele Unite.

Baza aeriană Mihail Kogălniceanu va găzdui o escadrilă de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene române, precum și drone MQ-9 Reaper. Proiectul prevede inclusiv construirea unui orășel pentru militari și familiile acestora.

Pe termen scurt, Baza Kogălniceanu ar putea deveni centru logistic pentru stabilizarea Ucrainei, în contextul în care țări din NATO și Uniunea Europeană vor contribui cu trupe la misiunea de menținere a păcii după un eventual acord între Moscova și Kiev. Generalul american Philip Breedlove, fost comandant suprem al Forțelor Aliate din cadrul NATO, a semnalat recent că centrul logistic nu va putea fi pe linia frontului, dar ar putea fi în România.

”Baza Mihail Kogălniceanu este Ramstein-ul Estului. Nu este nimic nou că Baza Kogălniceanu este importantă pentru operațiunile aeriene occidentale. Ținând cont de poziția geografică, Baza din România este incredibil de importantă pentru orice operațiune americană din lume și are o importanță unică pentru operațiunile din Ucraina”, a declarat Philip Breedlove.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...