Prima pagină » Actualitate » Val de critici de la Grindeanu pe programul de înarmare SAFE: Unde se duc aceste miliarde?”

Val de critici de la Grindeanu pe programul de înarmare SAFE: Unde se duc aceste miliarde?”

Luiza Dobrescu

PSD şi liderul Sorin Grindeanu nu ştiu pe ce se duc banii din SAFE. Aflat la o întâlnire de partid, la Târgovişte, liderul social-democraţilor a reluat tema destinaţiei fondurilor pe apărare.

„Nu-mi place să aud despre acest program numit SAFE din surse” spune cel de-al treilea om în stat şi preşedintele celui mai mare partid din coaliţie.

„Dacă pe 4 miliarde știm ce se întâmplă, că se construiesc autostrăzi de la Pașcani la Siret și de la Pașcan la Unghieni, ăsta e un lucru foarte bun.

Pe celelalte 11-12 miliarde cam nu știm ce se întâmplă. Și sunt bani luați împrumut”, a declarat Grindeanu recent.

El afirmă că banii înapoi îi vor da românii, „nu domnul Miruță, nici domnul Bolojan, nici domnul Nicușor Dan, nici chiar PSD”.

Grindeanu a reluat tema banilor SAFE, sâmbătă, la Târgovişte, când a fost întrebat cum de este posibilă o astfel de situaţie.

„Nu știu dacă acest program este pentru armament sau pentru a folosi în jur de 16 miliarde pentru industria de apărare.

Eu, ca președinte al Camerei Deputaților, a treia persoană din stat, vă spun că nu știu nimic despre acest program”, a declarat liderul PSD.

Grindeanu: „Un, două, trei miliarde se duc, să zicem, la cumpărături

Potrivit Ministerului Apărării, SAFE este un nou mecanism financiar al UE, garantat din fonduri UE.

A fost conceput pentru a sprijini statele membre care doresc să investească în industria de apărare.

Acest lucru se poate face prin achiziții publice comune axate pe capabilități militare prioritare și infrastructură cu dublă utilizare.

„Pot înțelege că un, două, trei miliarde se duc, să zicem, la cumpărături.

Dar restul de opt sau nouă miliarde trebuie investite în industria de apărare. Și aici, în județul Dâmbovița, aveți fabrici de apărare.

În afară de o mână de oameni, cine știe astăzi unde se duc aceste miliarde…. Și noi suntem cei care trebuie să le rambursăm”, a întrebat retoric Grindeanu, după Conferința Județeană a Ligii Aleșilor Locali Dâmbovițeni.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

PSD a înfiinţat un grup de comunicare internă pe whatsapp denumit „Jos Guvernul!” Grindeanu spune că preferă grupurile ccu români

BNS transmite premierului Bolojan propuneri pentru implementarea ordonanţei Programului SAFE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Român arestat în Germania pentru TERORISM DE EXTREMĂ DREAPTĂ. Acuzat de planuri pentru „război al terorii”
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Doliu în comunitatea RXF! Luptătorul George Radu a murit! Ce s-a întâmplat cu tânărul
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Ioana Ginghină și Alexandru Ciucu? Actrița a recunoscut: „Se simțea o atracție”
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Amenda pentru centură, mai mare cu aproape 30 de lei. Cu cât cresc celelalte sancțiuni rutiere
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cu ce preț vine, de fapt, longevitatea noastră?