Prima pagină » Știri politice » ICCJ amână pronunțarea în procesul lui Adrian Severin: „Sunt cel mai sărac om politic din România”

ICCJ amână pronunțarea în procesul lui Adrian Severin: „Sunt cel mai sărac om politic din România”

Adrian Severin, fost europarlamentar, a ajuns luni dimineața la sediul instanței supreme unde se judecă un nou termen, cel mai probabil ultimul, din dosarul în care este acuzat de luare de mită și trafic de influență, acesta precizând că este pregătit pentru orice, inclusiv pentru închisoare.
„Nu pot accepta să recunosc o faptă pe care nu am comis-o, în dovedirea căreia nu s-a produs nicio probă, în sprijinul acuzațiilor fiind invocate fără a se cita în mod concret niște înregistrări care sunt în mod evident trucate și nu pot să nu spun, ceea ce am, spus instanței, că acesta este un proces politic în sensul cel mai larg al cuvântului, adică el a pornit din străinătate, într-un context politic, cu interese politice, așa a fost perpetuat timp de șase ani, iar eu nu pot să recunosc o faptă care ar putea să întineze tot ceea ce eu am făcut pentru România. Sau mai exact să întineze imaginea României. Dânșii (procurorii DNA -n.r.) vor să demonstreze că eu am făcut ceva care a dăunat României. Mă întreb de ce procurorii DNA vor să demonstreze fără să aibă nicio probă, mistificând adevărul, prelucrând martorii, refuzând expertizele, producând un film care este trucat, de ce vor ei neapărat să demonstreze că liderii României fac rău României. Nu știu dacă i-am convins pe judecători, știu doar că mi-am făcut datoria, că am luptat pentru a arăta cum stau lucrurile și sper ca ei să își asume răspunderea pentru ceea ce fac. Nu pot coopera cu instanța pentru a întina imaginea României”, a declarat Adrian Severin, la ieșirea de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
 
În ultimul cuvânt din fața instanței, fostul europarlamentar a precizat că procesul în care este judecat este unul politic și că nu poate să coopereze după ce, timp de 25 de ani, a făcut multe pentru România, s-a sacrificat și a ajuns și cel mai sărac om politic din țară. 
 
„Înregistrarea este prezentată de Parchet fără niciun fel de autenticitate, jurnaliștii au recunoscut că a fost modificată «accidental». Puteam să fac înțelegerea judiciară și nu ar fi fost o problemă să iau o pedeapsă cu suspendare. Eu nu pot să cooperez după 25 de ani în care am făcut atât de multe în această țară. Sunt cel mai sărac om politic din România. Mi-am sacrificat familia, prietenii. Nu pot să cooperez la ideea că România a trimis un hoț în una din cele mai importante funcții. Sunt oameni cărora le-am apărat drepturile, cum pot să le spun că un bandit le-a apărat drepturile? Vă rog să vă asumați dumneavoastră această răspundere, eu nu pot să mi-o asum. Acest proces este un proces istoric și un proces politic. Vă rog să aveți în vedere acest lucru”, a declarat Adrian Severin în fața judecătorilor, în ultimul cuvânt.
 
Severin: „Sunt pregătit să iert călăii în robe”
 
La sosirea la ÎCCJ, Severin se declara pregătit pentru orice, inclusiv pentru o pedeapsă cu executare, arătând că nu el are o problemă, ci sistemul judiciar: „Este posibil să fie ultimul termen, este posibil să se pronunțe o pedeapsă cu închisoare cu executare. Sunt pregătit pentru absolut orice. Problema nu este a mea personală. Aici avem, în primul rând, o problemă de sistem judiciar. În sistemul judiciar comunist apelul nu exista ca treaptă de jurisdicție, pentru că acolo libertatea era mai puțin importantă decât celeritatea. Am introdus, cei care am făcut o revoluție acum 25 de ani, această treaptă de jurisdicție pentru că libertatea este, într-o democrație, mai importantă decât celeritatea. Prin urmare, apelul înseamnă, de fapt, reluarea procesului în fond”, a declarat Adrian Severin la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

În urmă cu câteva zile, fostul europarlamentar a postat pe pagina de Facebook un mesaj legat de cauza în care este judecat.

„Curând, se va consuma farsa judiciară românească declanșată pe baza unei farse jurnalistice străine fără a mi se fi îngăduit o singură probă în apărare. Nu îmi este frică de cruce. Suferința purifică și înalță. Atât cât această suferință mă privește doar pe mine, le pot acorda iertare călăilor în robe. Fără voia lor, fac parte deja din istoria României iar părticica aceasta de istorie, ei vor să o întineze”, a spus Adrian Severin într-o înregistrare postată pe Facebook.

Luni, la sediul instanței supreme, a completat precizările făcute în pe rețeaua de socializare.

„Călăii sunt cei care execută fără să judece. Daca e vorba de o justiție corectă, nu este vorba de călăi. Cei care execută inculpații înainte ca ei să fie judecați, sunt călăi. V-aș aduce aminte faza finală dintr-un film celebru „Procesul de la Nurenberg”, în care judecătorul american îi spune fostului ministru nazist al justiției, care încearca să se scuze și să spună că el nu a dorit o asemenea tragedie umană și spune ” tragedia a început cu primul om pe care l-ai condamnat înainte de a intra în sala de judecată”. Eu nu știu ce se va întâmpla astăzi, dar ceea ce s-a întâmplat până acum este o farsă judiciară”, a mai spus Adrian Severin.

La termenul anterior, fostul europarlamentar a cerut instanței supreme audierea lui Traian Băsescu și a lui George Maior, precizând că după izbucnirea scandalului a avut o discuție cu fostul șef de stat în care Băsescu i-ar fi spus că este nevinovat. Cererea i-a fost respinsă.

Adrian Severin este acuzat că în perioada decembrie 2010 – martie 2011 a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor, Adrian Severin ar fi acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor firmei pe care cele două persoane pretindeau că o susțin, acestea fiind în realitate reporteri de la „Sunday Times”.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în luna februarie condamnarea, în primă instanță, la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare în cazul fostului europarlamentar, Adrian Severin, pentru luare de mită și trafic de influență, iar procurorii DNA au cerut luni instanței supreme o pedeapsă mai mare pentru Adrian Severin, respectiv 6 ani și 6 luni închisoare pentru luare de mită și 5 ani pentru trafic de influență, la care să se adauge și un spor de pedeapsă, în condițiile în care fostul europarlamentar a fost condamnat, în primă instanță, la trei ani și trei luni de închisoare cu executare pentru luare de mită și trafic de influență.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au amânat pronunțarea pentru data de 16 noiembrie.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Călin Georgescu, 30 de zile în arest preventiv. Curtea de Apel București a dat verdictul
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!