Prima pagină » Știri externe » În Ucraina se întâmplă ceva uimitor, iar cei care fac acest lucru sunt chiar cei trimiși în țară să lupte

În Ucraina se întâmplă ceva uimitor, iar cei care fac acest lucru sunt chiar cei trimiși în țară să lupte

Militari ruși părăsesc armata din cauza conflictului din Ucraina, afirmă activiști în domeniul drepturilor omului și unii dintre acești militari, ale căror declarații pun la îndoială poziția Kremlinului, potrivit căruia nu au fost trimise trupe în țara vecină, relatează Reuters în pagina online.

Însă, potrivit agenției, probe ale faptului că ruși luptă în Ucraina – echipament rusesc în estul țării, mărturii ale familiilor unor militari și unor ucraineni care susțin că au fost capturați de forțe aeropurtate ruse – sunt „abundente”. De asemenea, asociați ai lui Boris Nemțov, un critic al Kremlinului asasinat în februarie, urmează să publice în curând un raport prin care, afirmă ei, vor aduce noi dovezi despre prezența militarilor ruși în Ucraina.

Cinci militari care au părăsit armata, dintre care doi spun că au preferat ca mai degrabă să facă acest lucru decât să lupte în Ucraina, și-au povestit experiențele pentru Reuters, în acest material în execlusivitate.

Unul dintre ei, originar din Moscova, a declarat că a fost trimis anul trecut la exerciții în sudul Rusiei, dar a ajuns în Ucraina, cu un convoi de vehicule blindate. „După ce am trecut frontiera, un locotenent-colonel ne-a spus că putem fi trimiși la închisoare dacă nu îndeplinim ordinele. Unii militari au refuzat să stea acolo”, a declarat bărbatul, care a făcut parte dintr-o unitate de elită din cadrul Diviziei de tancuri Kantemirovskaia. Reuters precizează că acesta și-a spus numele, dar a solicitat protecția anonimatului, temându-se de represalii.

Fostul tanchist afirmă că a cunoscut doi militari care au refuzat să rămână acolo. „Au fost duși undeva. Locotenent-colonelul a spus că au fost deschise anchete penale împotriva lor, dar, în realitate – noi i-am sunat după aceea – erau acasă. Tocmai demisionaseră”, spune el.

Președintele rus Vladimir Putin a dezmințit în mai multe rânduri că Moscova a trimis forțe să-i ajute pe rebelii din estul Ucrainei, unde confruntările armate continuă să facă victime, în pofida armistițiului din februarie. Un purtător de cuvânt al lui Putin a luat în derâdere asemenea acuzații din partea NATO, unor guverne occidentale și Kievului. Oficialii ruși susțin că eventuali militari care luptă în Ucraina sunt „voluntari” și-i ajută pe rebeli pentru că așa doresc.

Foștii militari ruși care au stat de vorbă cu Reuters, dar și activiștii din domeniul drepturilor omului, declară că asupra militarilor cărora le era teamă că puteau fi trimiși în Ucraina s-au exercitat presiuni să meargă acolo.

Fostul tanchist originar din Moscova subliniază că el nu s-a fi dus voluntar în Ucraina. „Pentru ce? Nu este războiul nostru. Dacă trupele ar fi fost în mod oficial acolo, ar fi fost altă poveste”, a declarat el.

El afirmă că a fost trimis să lupte în Ucraina vara trecută și a revenit în Rusia în septembrie, când au avut loc primele negocieri de pace. Echipajul din care a făcut parte a operat un tanc de tip T-72B3 modernizat, a precizat el. „(Când am ajuns înapoi în Rusia) am fost aliniați și ni s-a spus că fiecare va primi o indemnizație zilnică, prime pentru lupte și medalii”, a spus el, adăugând că militarii nu au primit primele la care se așteptau. „Am decis să plecăm. Am fost 14”, spune el.

Numele a nouă militari care au părăsit Divizia Kantemirovskaia sunt meționate într-un schimb de scrisori între Viktor Miskoveț, șeful Departamentului pentru resurse umane din cadrul Districtului Militar de Vest, și Valentina Melnikova, conducătoarea Alianței Comitetelor Mamelor Soldaților, o asociație cu sediul la Moscova.

În aceste scrisori, la care Reuters precizează că a avut acces, activiști în domeniul drepturilor omului i-au cerut lui Miskoveț să aprobe demisiile militarilor, dar oficialii au refuzat, a declarat unul dintre militarii respectivi pentru Reuters. Scrisorile nu menționează Rusia. Militarii au părăsit armata pe 12 decembrie, potrivit unei scrisori semnate de Miskoveț, scrie Reuters, care precizează că nici el și nici adjunctul său nu au răspuns apelurilor telefonice ale agenției.

Trei militari din listă, contactați de Reuters, au confirmat că au părăsit armata recent, dar au refuzat să discute despre Ucraina. Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a refuzat să comenteze despre părăsirea armatei de către tanchiști sau trimiterea unității din care au făcut parte în Ucraina.

– Stimulente financiare

În Rusia, toți bărbații cu vârsta între 18 și 27 de ani sunt obligați să efectueze 12 luni de serviciu militar, iar prin lege ei nu pot fi trimiși în străinătate. Însă, potrivit unor activiști în domeniul drepturilor omului, oficiali militari le promit stimulente financiare pentru a semna contracte ca militari profesioniști, iar ulterior exercită presiuni asupra lor să se ducă în Ucraina.

Liderul asociației „Cetățean. Armată. Drepturi”, Serghei Krivenko, membru al unei comisii pentru drepturile omului create de Kremlin, declară că unii comandanți militari încearcă să găsească tot mai mulți „voluntari” care să plece în Ucraina, „dar «voluntar» cu ghilimele, pentru că presiunile sunt dure”, afirmă el.

Potrivit lui Krivenko, comandanții folosesc o abordare de tipul sancțiuni sau stimulente. Ei le oferă militarilor cu contract care vor să meargă în Ucraina recompense financiare importante. Dacă militarii refuză, li se cere să demisioneze, precizează el. „Nu poți ancheta penal pe cineva că nu a urmat un ordin, pentru că ordinul nu există pe hârtie. Este exclusiv oral”, a spus acesta.

Începând din 2012, soldele militarilor au crescut, afirmă Krivenko, potrivit căruia aproximativ 30 de militari cu care s-a întâlnit la Murmansk i-au spus că au fost în Ucraina. „Acum primesc, 20.000, 30.000, 40.000 de ruble pe lună, în funcție de grad. Unii primesc chiar 60.000 de ruble”, a declarat el pentru Reuters, care precizează că salariul mediu în Rusia este de 30.000 de ruble (580 de dolari). Reuters scrie că nu a putut verifica din surse independente afirmațiile lui Krivenko.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe