Prima pagină » Știri » Jandarmii au mai „câștigat” o dată bătaia de la Ruginoasa: vălenii și delenii nu s-au mai întâlnit

Jandarmii au mai „câștigat” o dată bătaia de la Ruginoasa: vălenii și delenii nu s-au mai întâlnit

Mai multe pe gandul.info

Tradiția spune că pe 31 decembrie, în comuna ieșeană Ruginoasa la răsăritul soarelui se bat anul vechi și anul nou, mai exact vălenii și delenii.

Tinerii din sat se îmbracă în costume la care au lucrat pe tot timpul anului, poartă măști imense și au bice. Au fost ani la rând când cetele rivale s-au încăierat și s-au lovit cu ciomege, însă de 5 ani autoritățile nu le mai permit. Cu măștile pe față, tinerii au renunțat la ciomege și le-au înlocuit cu bice, la cererea autorităților.

Sâmbătă dimineață, puțin înainte de ora 7, tinerii mascați au ieșit pe străzile din Dumbrăvița, unul dintre satele din Ruginoasa, pentru a transmite urări vecinilor.

„Se băteau frumos, fără pari, fără ciomege. Ăștia de la vale îi băteau pe ăia de la deal, rupeau pământul cu bicele aici pe stradă”, povestește un bătrân ieșit la poartă să-i vadă pe mascați.

De această dată însă lupta s-a dat între jandarmi și tineri, pentru că vălenii și delenii au fost ținuți departe unii de ceilalți.

Ca să respecte obiceiul până la capăt, mascații care au făcut parte din același grup au încercat să se încaiere între ei, însă s-au lovit de cordoanele de jandarmi și poliție.

Spectacolul costumelor și al bicelor s-a desfășurat pe străzile din comună, dar și în fața Primăriei.

Localnicii au ieșit special din case la răsărit pentru a-i vedea și anul acesta pe mascați fie pe străzile din comună, fie în piața din centru. Bătrânii satului povestesc că tradiția spune, de fapt, că spiritele rele ale anului ce tocmai a trecut ar trebui alungate cu bicele, nicidecum cu ciomege, pumni și picioare.

La 80 de ani împliniți, Constantin iese an de an să îi vadă pe colindători. Bâtrânul spune că tradiția e frumoasă, dar nu denaturată așa cum e acum: „Tradiția trebuie să fie respectată în domeniul culturii, a civilizației, a umanității, nu vine sărbătoarea ca oamenii, copiii să se bată între ei să-și spargă capul. Acum când îl vezi că are un stâlp de telegraf, un par de salcâm scos din pământ, îți mai vine să te uiți la el? Toate neregulile și supărările de peste an ei le descarcă acum de Anul Nou, dar nu e bine să mă bat eu cu colegu, feciorul sau vecinul. Tradiția este să vină să dea mâna, să vorbească cinstit, să facă o urare. Astăzi a fost bine că s-a respectat tradiția. Bătrânii noștri, bunicii noștri, tații noștri au trecut prin multe, dar nu s-au bătut, dădeau mâna. Acum dimineața se bat și după-amiaza se întâlnesc și se iubesc” , a povestit Constantin Toacă.

Tot în piață, o fetiță de șase ani a venit alături de mama ei să vadă spectacolul măștilor. „M-am trezit dimineață la 8 jumătate să vin să-i văd. Cel mai mult mi-au plăcut când mascații s-au împins unul în altul. Eu știu că ar trebui să se bată, dar nu știu de ce”, a spus fetița.

Însă mama ei a contrazis-o și a încercat să îi explice: „Bine că nu a fost bătaie, e un obicei frumos. Nu e bine că lumea știe că la Ruginoasa se bat tinerii, alta ar trebui să fie povestea”.

După ce au colindat pe străzile din comună, cetele de mascați au intrat și în sediul Primăriei, pentru a-i face urări primarului. Ba chiar s-au adunat și în piața centrală a comunei, unde au fost însoțiti de fanfară.

Colindătorii au fost supravegheați în permanență de peste 100 de jandarmi și politiști.

„Nu au fost înregistrate incidente sau situații care să necesite intervenția forțelor de ordine, oamenii înțelegând să manifeste un comportament civilizat. În jurul orei 9 grupurile au început să se disperseze. De altfel, ne aflăm la al cincilea an consecutiv la Ruginoasa când pe timpul desfășurării acestor manifestări tradiționale nu au fost semnalate fapte de violență sau alte incidente” , a declarat lt. Ionuț Catană, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Vălenii și delenii nu s-au mai confruntat din anul 2011. Au fost însă ani în care unii și-au pierdut viața în încăierari, iar alții au fost grav răniți. Din cauza istoricului sângeros, autoritățile au interzis folosirea bâtelor și confruntarea dintre cele două cete. Obiceiul uratului cu măști și bice este cunoscut de către localnici sub numele de „Malanca”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump afirmă că vrea să „pună mâna pe petrolul din Iran”
Digi24
Momentul în care o dronă ucraineană lovește locomotiva unui tren care transporta provizii pentru armata rusă
Cancan.ro
Netflix mărește prețul abonamentelor. Ce urmează pentru abonaţii din România
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Pe cine ar vota românii, în plină criză a carburanților. AUR, în scădere semnificativă. Soluțiile preferate pentru a atenua scumpirile
Mediafax
Cum să obții o viză de aur în Europa în 2026. Prețuri și reguli în țări cheie
Click
Cât va costa casa din Italia a Gabrielei Cristea după ce va fi reconstruită și renovată: „Va fi ca un hotel de 5 stele”. Conacul va avea șapte camere și un living imens
Digi24
Zilele devin mai lungi pe Pământ, iar de vină ar putea fi oamenii. Care sunt riscurile
Cancan.ro
Andreea Popescu, mesaj TRANȘANT după ce Rareș Cojoc a luat o nouă medalie de aur: '4 ani de terapie'
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza în costum de baie, la 55 de ani! Imagini de senzație din vacanță! Și-a încântat fanii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un brăilean a mers până în Siberia cu… un Volkswagen Bora
Descopera.ro
Psihologii explică de ce te simți mai bine atunci când ți se anulează planurile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Trendul care luptă cu distragerile digitale