Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Joe Biden: SUA își păstrează credibilitatea în fața aliaților și pe scena mondială. Am terminat misiunea în Afganistan

VIDEO | Joe Biden: SUA își păstrează credibilitatea în fața aliaților și pe scena mondială. Am terminat misiunea în Afganistan

Președintele SUA, Joe Biden, a susținut vineri seară, o conferință de presă în care a explicat încă o data decizia de a retrage trupele din Afganistan, faptul că America a pierdut mii de soldați în luptele cu talibanii și teroriștii în cei 20 de ani de la declanșarea operațiunii militare și de asemenea pentru faptul că a pompat aproape două trilioane de dolari pentru antrenarea și echiparea forțelor armate și polițienești afgane, ca într-un timp foarte scurt de la retragerea trupelor SUA, talibanii să obțină controlul asupra țării mult mai repede decât ar fi putut anticipa oricine. Biden afirmă că SUA își păstrează credibilitatea pe scena mondială.

Biden a afirmat că SUA este gata să asigure asistență medicală în țările unde afganii care au reușit să scape din teroarea talibaniilor.

„Suntem aliați, suntem uniți și vom execută misiuni împreună. Am discutat cu comunitatea internațională pentru a asigura asistență medicală țărilor unde au fugit cetățenii afgani. Trebuie să fim atenți și să tratăm cu atenție această problema, mai ales în cazul femeilor și copiilor care au fugit în acele țări de frică talibanilor”, a declarat Joe Biden.

Liderul de la Casa Albă a precizat că în Afganistan, în prezent se află 6.000 de militari excepționali care, alături de trupele NATO au misiunea de a-i proteja și aduce acasă pe toți cetățenii americani care sunt pe teritoriul afgan și de asemenea pe cei care au ajutat direct armata americană pe tot parcursul șederii lor.

„Acum avem o misiune de completat în Afganistan. A fost foarte dificil pentru armata noastră. În momentul de față avem 6.000 dintre cei mai buni soldați acolo care își pun viață în pericol pentru a salva alți cetățeni americani. Vreau să fie clar: Orice american care vrea să vină acasă, va fi adus acasă. Aliații nostri NATO sunt alături de noi în Kabul și oriunde trimitem trupe militare, eu îmi asum aceasta responsabilitate” a declarat Biden.

Președintele Biden spune că SUA au făcut „progrese semnificative” în Afganistan și a precizat că peste 18.000 de persoane au fost evacuate din țară din iulie și aproximativ 13.000 începând din 14 august.

Biden a subliniat că americanii se află în legătură permanentă cu talibanii, cărora li s-a spus să nu se opună evacuării cetățenilor americani, în caz contrar riscând o ripostă foarte puternică și distructivă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!