Prima pagină » Actualitate » Marcel Boloş: ”Până în sărbătorile pascale, ÎNCĂRCĂM voucherul de alimente cu cei 250 de lei”

Marcel Boloş: ”Până în sărbătorile pascale, ÎNCĂRCĂM voucherul de alimente cu cei 250 de lei”

Elena Popescu

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat joi, după o vizită de lucru în Prahova, că în Săptămâna Mare vor fi încărcate, în avans, cardurile de alimente din cadrul programului ”Sprijin pentru România” cu tranşa de 250 de lei aferentă lunii aprilie.

”Suntem în depozitul de pachete alimentare din Urlaţi. Aici avem cea mai mare capacitate din ţară, de 400.000 de pachete alimentare. Acestea sunt de câte 25 de kilograme, fiind tranşa a şasea pe care noi o derulăm în prezent. Pachetul conţine în mare parte produse româneşti, de la făina de grâu, până la cea de mălai, ulei, zahăr, conserve din carne de porc, gem, dulceaţă, precum şi compoturi care sunt, de asemenea, produse româneşti. Fiecare tranşă are câte 30.000 de tone de alimente pe care le derulăm şi din depozitul din Urlaţi pleacă azi pachete alimentare spre şase judeţe – Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Suceava, Iaşi, Vaslui şi Dolj. 1.188.000 de persoane sunt beneficiare ale acestui program pe care noi îl derulăm pe fondurile europene pe care România le are alocate pentru perioada de programare 2014-2020”, a precizat ministrul Boloş.

Acesta a explicat că dacă aceste produse ar fi cumpărate de la raft, ar costa în jur de 390 de lei, în timp ce valoare de licitaţie a pachetului este de 190 de lei.

”Un astfel de pachet, dacă am cumpăra aceste produse de la raft, ar costa 390 de lei, dar valoarea de licitaţie pe care o avem în contracte prevăzută este de 190 de lei, deci este un avantaj foarte mare că aceste pachete alimentare şi tot ce a însemnat programul în sine a avut o licitaţie pentru toată cantitatea de produse alimentare pe care o asigurăm şi care încercăm să ajungă la beneficiari cât mai curând posibil. Până în sărbătorile pascale ne-am mobilizat să avem aproximativ 800.000 de pachete alimentare distribuite, urmând ca diferenţa să fie distribuită în perioada următoare, până cel târziu în luna iunie”, a mai spus ministrul Marcel Boloş.

În Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România

Guvernul a aprobat, miercuri, un memorandum referitor la acordarea tranşei a VI-a a voucherelor sociale în valoare de 250 de lei, stabilind că plăţile vor putea fi efectuate în perioada 10 – 13 aprilie. Conform actului normativ, pentru plata acestei tranşe se vor iniţia demersuri către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Casa Naţională de Pensii Publice în vederea urgentării transmiterii listelor cu beneficiarii eligibili până la data de 31 martie 2023, astfel încât plăţile să poate fi efectuate în perioada 10 – 13 aprilie.

„Până în sărbătorile pascale, încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei, pentru că Guvernul României, în şedinţa de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşti. În acest fel, în Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România. Am crescut plafonul de la 1500 de lei, la 1700 de lei, practic majorarea aceasta a venit ca urmare a ajustării pensiilor care a avut loc la început de an. În momentul de față, toată lumea are aceste vouchere pentru alimente primite și încărcarea va avea loc. Am fixat ca şi termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii şi să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paşti”, a declarat ministrul.

”Sunt beneficiari din zona extremă a sărăciei, beneficiarii de ajutor social, cei care au veniturile pe persoană de 260 de lei. De asemenea, sunt beneficiari ai alocațiilor de sprijin pentru întreținerea familiilor. 

Suntem în discuții acum pentru ca acest program să fie continuat la inițiativa reprezentanților din industria alimentară, pentru că pe lângă faptul că distribuim aceste pachete alimentare, este și o componentă de sprijin foarte însemnată pentru industria alimentară, fiecare tranșă are o valoare de peste 50 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că 250 de milioane de lei se duc în industria alimentară și spijină producătorii”, a mai spus ministrul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Imagini hot! „Prea frumoasă ca să fie adevărată!”. Faimoasa Paige Spiranac a negat vehement că a folosit AI
Adevarul
Cine sondează opinia publică și cum pot influența sondajele politica din România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?