Prima pagină » Emisiuni » Matei Ladea, la „Înapoi în viitor”: Parlamentarii din Germania nu vorbesc atunci când nu au nimic de spus | VIDEO

Matei Ladea, la „Înapoi în viitor”: Parlamentarii din Germania nu vorbesc atunci când nu au nimic de spus | VIDEO

Matei Ladea, la „Înapoi în viitor”: Parlamentarii din Germania nu vorbesc atunci când nu au nimic de spus | VIDEO

Matei Ladea, coproprietarul Sarto, un brand de modă specializat în reali­za­rea de costume, şi cofondatorul Omnia Capital, un fond de private equity, a fost invitatul Andreei Perminova, la emisiunea „Înapoi în viitor”.

El a vorbit, printre altele, despre studiile sale, dar a făcut și o paralelă între oamenii politici din România și cei din Germania.

„În 2010 am luat o bursă a Parlamentului german și m-am dus la un program de studii teoretic și practic la Berlin, la Humboldt-Universität zu Berlin, eu studiind germana ca limbă maternă nu am avut o problemă în acest sens. Am fost la Institutul de Științe Sociale, unde am făcut un program de drept constituțional și instituții politice, iar când m-am întors din Germania m-am înscris direct la Facultatea de Drept de la Universitatea din București, pe care am terminat-o în 2016. Dar le-am făcut în paralel, deja lucram, deja eram activ.

Am început să lucrez din liceu, am început să lucrez în vacanțele de vară, pentru că a fost modelul educațional al mamei, că nu poți să stai toată vara și să nu faci absolut nimic. În școala generală ne punea să muncim în curte, noi avem în continuare în proprietate casa de la Joița, care are o livadă impresionantă de 50 de meri.

Primul job real a fost în facultate, când am început să lucrez în marketing, în diferite firmulițe, dar primul job instituțional a fost în Parlamentul Germaniei, job cu program, cu responsabilități. În timpul facultății nu am avut un job constant, dar am fost președintele studenților la Universitatea București. Și eram membru și în asociațiile studențești și era și o formă de organizare și de responsabilitate zilnică, pentru că eram interfața între problemele studenților și administrația facultății. Și, după cum știm, birocrația în România ne chinuie”, spune el.

Matei Ladea: Parlamentarii din Germania nu vorbesc în primul mandat, pentru că nu au nimic de spus.

Totodată, antreprenorul a explicat că, spre deosebire de politicienii din România, cei din Germania au o anumită cultură politică, aceștia fiind, în cele mai multe dintre cazuri, politicieni de carieră.

„Parlamentarii din Germania, e chiar o cutumă care spune că ei la primul mandat nu vorbesc. Pentru că nu au nimic de spus. Nu au experiență, nu au absolut nimic. Ce se întâmplă, ca în toate țările vestice, acolo lucrurile sunt un pic mai așezate. Sunt un pic mai clare și mai bine făcute, motiv pentru care atitudinea lor este una de responsabilitate. Ei când ajung acolo, nu ajung printr-un concurs de împrejurări, deși au fost și acolo excepții, cu extrema dreaptă care a intrat în Parlament în 2017, dar majoritatea oamenilor politici de acolo sunt oameni politici de carieră, sunt oameni care și-au dedicat o perioadă din viață pentru a face politică. Pentru ca un act legislativ, o propunere să ajungă lege, durează, în medie, doi ani de zile. Ei nu apelează la ordonanțe, ei nu se grăbesc. În cei doi ani se respectă toate etapele”, mai spune el.

Tatăl lui Matei Ladea, Ioan Ladea, a fost medic, autor de cărţi despre acupunctură, disident și scriitor. Tatăl lui Ioan Ladea a fost sculptorul bănăţean Romul Ladea.

În 1948, la doar 12 ani, a fost arestat pentru o pretinsă participare la acţiuni legionare, dar a fost eliberat după câteva luni din lipsă de probe. Este reîncarcerat din nou, la finalul anilor 50, şi a fost coleg de celulă cu Petre Ţuţea.

Vezi varianta integrală a podcastului „Înapoi în viitor”

Vă recomandăm să citiți și:

Matei Ladea, la „Înapoi în viitor”: Tata a fost cel mai tânăr deținut politic din istorie. A fost arestat la 12 ani. A avut norocul să fie încarcerat cu Sfinții Închisorilor

„Înapoi în viitor cu Andreea Perminova” | Ioana Filipescu despre copilărie, credință și cultură: ”Bunica paternă a fost persoana care m-a influențat cel mai mult”

Cum a început fiica lui Mircea Geoană, Ana, o afacere de succes în Statele Unite ale Americii: „Mi-am făcut un Instagram și am început să postez informații”

Eduard Uzunov despre activitatea sa de mecenat: „Cumpăr de la câțiva artiști tot ceea ce fac. Vin la galerie amețiți de tinerețe. Sau de alcool. Dar fac lucruri extraordinare”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi