Prima pagină » Actualitate » Minor beat și fără permis, urmărit în trafic de polițiștii din Dolj

Minor beat și fără permis, urmărit în trafic de polițiștii din Dolj

Elena Ailuţoaei
Minor beat și fără permis, urmărit în trafic de polițiști

Poliţişti din cadrul Secţiei nr.7 Poliţie Rurală Pleniţa, în timp se aflau în serviciul de patrulare au încercat să oprească în trafic un autoturism care circula pe Strada Mihai Viteazu, din comuna Plenița.

„Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-şi deplasarea, fapt pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, fiind la scurt timp blocat în trafic.

La volanul autoturismului a fost legitimat un tânăr, de 17 ani, din comuna Orodel, care, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat că nu posedă permis de conducere.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun oamenii legii.

Dosar penal pentru două infracțiuni

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

CITIȚI ȘI:

Minor din Dâmbovița, beat la volan! A provocat un accident, după care a fugit de la fața locului. Ce alcoolemie avea puștiul

Adolescent de 18 ani, băgat în spital de prietenul său minor. Deși avea 17 ani și era băut, i-a dat să conducă mașina şi a făcut accident

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Atac într-un aeroport frecventat de români. Peste 300 de persoane au fost rănite și 12 pasageri și-au pierdut viața
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli