Nadia Comăneci, despre Olimpiada de la Montreal: Îmi doream O MEDALIE DE AUR/ Satul olimpic mă NĂUCISE, mulțimea de ANTRENORI și mai ales de SPORTIVI

Nadia Comăneci: Țin minte că m-a întrebat un jurnalist: „Ce crezi că faci tu la Olimpiada de la Montreal?” Și i-am spus: „Aș dori să câștig o medalie și, dacă se poate, să fie de aur”.

Marius Tucă: Erai pregătită pentru Olimpiadă?

Nadia Comăneci: Eram pregătită de 8 ani…

Marius Tucă: Din punct de vedere sportiv?

Nadia Comăneci: Da.

Marius Tucă: Știi ce spui în carte, nu? Că ți-am adus aminte eu. Că spui că tu credeai că cel mai important campionat erau Campionatele Europene, nicidecum Olimpiada.

EXCLUSIV Continuă necazurile omului de afaceri din Timiș căruia i-a murit fata în Malta, în condiții suspecte. Afacerile familiei se prăbușesc pentru că în acte era trecută Denisa

05:00

RĂZBOI SUA bombardează Iranul pentru a patra noapte la rând

01:14

Nadia Comăneci: Nu am știut prea multe despre Olimpiadă și îmi aduc aminte că delegația mare care pleca spre Montreal, bineînțeles era presă acolo, noi eram niște micuțe și ne-au întrebat și pe noi ce credem că facem, asta îmi aduc aminte. Dar să știi că foarte multe lucruri micuțe nu mi le aduc aminte, că nu mă trezesc dimineața să mă gândesc ce am făcut în 1975, în februarie. Dar, țin minte că m-a întrebat un jurnalist: „Ce crezi că faci tu la Olimpiada de la Montreal?” Și i-am spus: „Aș dori să câștig o medalie și, dacă se poate, să fie de aur”.

Marius Tucă: Foarte frumos ai zis. „Dragă prietenă. Ar trebui să îți ofer o imagine de ansamblu, deoarece ai impresia că pentru echipa României, din care făceam și eu parte, Olimpiada era cel mai mare eveniment posibil. Nu e adevărat. Până în 1976, credeam că Europenele erau cea mai mare competiție a gimnasticii mondiale. Tot ce știam, știam de la antrenor și de la cei care conduceau. Nu văzusem niciodată o Olimpiadă la televizor, ca să nu mai vorbim de concursurile de gimnastică de pe alte meridiane. Așa că, odată ajunse la Montreal pentru Jocurile din 1976, am fost bulversată. Satul olimpic mă năucise, dimensiunile, mulțimea de paznici, de antrenori și mai ales de sportivi din ramuri de care nici nu auzisem. Ce îmi amintesc este că totul era gratis. Primeai o legitimație cu care puteai să vezi filme la teatrul din satul olimpic, puteai să îți iei sucuri și se dădeau tricouri, genți, șepci și insigne. Pentru mine totul era super tehnologizat, extrem de ciudat, de impresionant și absolut minunat. În acea primă zi, mi-a fost frică să închid ochii, deoarece nu voiam să pierd nimic. Abia mai târziu am înțeles că „Nu aveți voie nimic!!!”, făcea parte din planul antrenorilor Károlyi de a își proteja gimnastele”. Spune că nu vă lasă să mâncați nimic din ce era acolo.

Nadia Comăneci: Aveam voie, dar știi ce se întâmplă când eșți copil: nu știi ce îți trebuie de fapt. Știi cum e, informația era foarte puțină pe vremea aceea. Acum, avem așa de multă informație încât nu știm ce să facem cu ea. Atunci nu o aveam. Și tu ești copil, care vii dintr-o țară care nu are prea multe, da? Și vezi astea și astea și primul lucru pe care îl vrei e ciocolată, ceea ce e ok. Dar nu poți să faci performanță cu ciocolată, înțelegi? Și lucrurile importante care sunt carnea, puiul, noi nu voiam așa ceva. Dar ne-am îndrăgostit de ceva ce nu am văzut în România până atunci, cottage cheese, știi ce e aia da? Un fel de brânză cu smântână, bubulețe din astea mici…

Marius Tucă: E adevărat și alea vă plăceau la nebunie.

Nadia Comăneci: Cottage Cheese cu miere de albine. Era combinația perfectă.

După 18 ani, pentru prima dată, jurnalistul Marius Tucă a stat față în față cu zeița de la Montreal, Nadia Comăneci. O ediție eveniment, prezentată și de Mediafax, Gândul și Prosport.

Foto: Hepta