Prima pagină » Știri politice » Nicolae Ciucă, NOI declarații despre traseismul politic, deși a fost votat în Coaliție

Nicolae Ciucă, NOI declarații despre traseismul politic, deși a fost votat în Coaliție

Traseismul politic nu este acceptat în rândul liberalilor, deși la o ședință a Coaliției a fost votat acest lucru, iar primarii care se mută la alt partid să nu își piardă mandatul. 

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a declarat că traseismul primarilor se manifestă nu doar la Alba, ci în toată ţara.

Nu doar în Alba, e peste tot. Pentru mine, personal, chestiunea aceasta e deranjantă şi am comentat de fiecare dată, nu sunt de acord cu o astfel de abordare pentru că ne ducem către oamenii din fiecare localitate, ştim că acolo este ales omul, nu partidul şi incertitudinea faţă de ce familie politică se va orienta sau nu primarul creează bulversare, a afirmat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă se ia în calcul un pact între cele două partide, PSD şi PNL, Nicolae Ciucă a spus:

Am mai încercat chestiunea aceasta, am discutat-o, chiar preşedintele Flutur a venit cu această insistenţă, din păcate oamenii sunt cum sunt, mă refer la primari. De altfel, nu trebuie să generalizăm, doar unii dintre ei au această abordare şi efectiv nu înţeleg.

CITEȘTE ȘI:

REPLICA lui Popescu Piedone la „cadoul” promis de Cîrstoiu: Palinca nu o s-o primesc, dar pot să-i dau tăria de caracter a lui Piedone

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Reacția lui Donald Trump atunci când a fost întrebat despre alegerile din Ungaria: Vă mulțumesc
Digi24
Peter Magyar îl acuză pe Orban că „i-a trădat” pe maghiarii din Transilvania: „L-a susținut pe George Simion”
Cancan.ro
Soția lui Pepe a născut! Artistul a devenit tată din nou. Ce nume special a primit fetița
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Victoria lui Magyar a zguduit piețele. Ce se întâmplă cu forintul după alegerile din Ungaria
Click
Moment incredibil pentru Jean de la Craiova. Soția artistului, față în față cu amanta: „Nu știa că eu sunt însurat”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
ANM a emis avertizare de vreme rea, în a doua zi de Paște. Zonele afectate de codul galben
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Vrei un SUV care să fie și dubiță? Un producător auto îți oferă soluția!
Descopera.ro
Cine a orchestrat intrarea României în Primul Război Mondial?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?