Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, 10 octombrie, în timpul unui miting organizat în Clarksville, oraș din statul Tennessee, că își dorește ca numele lui să fie atribuit unuia dintre cele cinci oceane ale Pământului. Liderul Statelor Unite ia în calcul o posibilă redenumire a Oceanului Atlantic sau a Oceanului Pacific, astfel încât acestea să poarte fie numele „Trump”, fie pe cel al „Americii”.
„Avem Golful Mexic. Într-o zi am spus: „Știți, cred că ar trebui să-l numim Golful Americii, nu-i așa?” Și toată lumea a râs. Până la urmă, am făcut-o, nu? Uitați-vă la Lacul Ontario. Canada ne-a tras pe sfoară timp de 50 de ani, impunându-ne tarife uriașe. Toată lumea spune „ce drăguță e Canada”, dar se poartă oribil cu noi. Chiar se poartă oribil cu noi.
Am decis că Lacul Ontario ar trebui redenumit Lacul America. Așadar, avem golful, avem un lac superb. Apoi, cineva a spus: „Îți trebuie și un fluviu”. Avem nevoie de un fluviu și avem nevoie de un ocean. Mă gândesc fie la Atlantic, fie la Pacific. Îl numim Oceanul Trump sau Oceanul Americii, ori ceva de genul ăsta. Ar trebui să avem unu ocean înainte să plec din funcție”, a declarat Donald Trump la mitingul din Tennessee.
Nu este prima inițiativă de acest fel propusă de liderul Statelor Unite. La începutul anului 2025, când a revenit la Casa Albă, Trump a decis redenumirea Golfului Mexic în „Golful Americii”, ceea ce a stârnit un val tensiuni majore în țara vecină.
Totodată, la sfârșitul lunii august a acestui an, președintele american a semnat un decret prin care Lacul Ontario, aflat la granița dintre SUA și Canada, ar urma să își schimbe denumirea în „Lacul America”, situație care a generat noi controverse.
Mai mult decât atât, la începutul lunii septembrie, Donald Trump a publicat o hartă care propunea schimbarea denumirii statului New Mexico în „New America”. Nu în ultimul rând, președintele american a sugerat și redenumirea Strâmtorii Ormuz din Orientul Mijlociu în „Strâmtoarea Trump”.
Nu este exclus ca în curând megalomanul să schimbe denumirea planetei din Terra în Trump! La câte este de diliu…