VIDEO | Palatul BNR, locul în care banii României sunt în siguranță (DOCUMENTAR)

Palatul Băncii Naționale a României (BNR) este situateîn Centrul Vechi al Bucureștiului, în zona Lipscani, considerată citadela liberalilor.

Una din cele mai frumoase clădiri ale Bucureştiului, aşa cum o prezenta o voce autorizată a arhitecturii româneşti, precum aceea a lui Ion Mincu, Palatul vechi al BNR a deschis seria clădirilor monumentale prin care instituţiile moderne româneşti nou create îşi asociau o imagine concretă ce le asigura vizibilitatea necesară pentru a se impune.

Preluând terenul ocupat de un han în secolul al XVII-lea, construcția palatului BNR arată dimensiunea economică survenită în anul 1880 și orientarea spre cultura europeană. Modernizarea urbană a fost ghidată de arhitecți formați la École de Beaux Arts din Paris.

REACȚIE Raluca Turcan îi cere demisia lui Sorin Grindeanu de la șefia Camerei Deputaților

10:47

APĂRARE Președintele Nicușor Dan merge la Kiev, la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est

10:39

Astfel, prin așezarea sa în zona istorică, BNR a încurajat formarea districtului financiar. Arhitectura aparține Renașterii înalte franceze, ca fațadă avem un statuar de foarte bună calitate. Ion Georgescu a realizat două dintre cele patru statui care decorează fațada Palatului Vechi dinspre strada Lipscani.

Este vorba despre zeițele agriculturii și justiției, Ceres și Themis. Ștefan Ionescu-Valbudea a realizat celelalte două sculpturi, Industria si Comerțul. Aceleași detalii continuă în interior, prin holul central și scările monumentale pană la etajul principal.

Pictura murală a fost realizată de George Demetrescu Mirea. Acesta a pictat două panouri decorative, realizate într-o manieră academică de influență barocă, amplasate pe pereții laterali ai Sălii de Consiliu, pe suporturi de formă ovală.

Ele înfățișează scene mitologice reprezentându-i pe zeii Mercur și Prometeu. Conceput pentru o piață mare, palatul este – însă – înconjurat de străzi înguste, văzut doar din perspective tangențiale de-a lungul străzilor laterale.

Faţada principală, orientată către strada Lipscani, a fost realizată din piatră de Rusciuc. Ea este evidenţiată atât prin înălţimea mai mare, cât şi prin atenţia specială acordată întregii decoraţii.

La fiecare colţ, volumul compact este marcat de câte un pavilion de formă pătrată, care avansează faţă de restul clădirii, contând în volumetria generală ca nişte turnuri. Ele au o acoperire specială care preia tipul de cupolă frecvent utilizat în epocă.

Structura compoziţională generală este unitară, dar are şi rezolvări particulare pentru punerea în evidenţă a importanţei faţadei principale. Toate faţadele sunt organizate în două registre principale suprapuse: primul corespunde parterului şi are un nivel puţin înălţat de la sol, fiind finisat în piatră.

Trecerea la registrul următor se realizează printr-o cornişă discretă. Al doilea registru cuprinde restul înălţimii clădirii, fiind placat cu piatră pe faţada principală şi tencuit pe celelalte.

Golurile sunt dispuse echidistant şi ierarhizat. Ferestrele de la parter se termină cu ancadramente în semicerc, fiind decorate şi protejate cu grilaje a căror fină ţesătură este realizată din metal.

Ferestrele ce se deschid în cele două balcoane ale etajului I au aceleaşi dimensiuni ca şi celelalte, dar ancadramentul lor beneficiază de o decoraţie suplimentară a frontonului.

Celelalte 10 ferestre au, alternativ, frontonul triunghiular sau rotund, iar în partea de jos este prevăzut un registru de balustrade.

Deasupra lor se află un registru secundar, separat de restul faţadei printr-o profilatură discretă, alcătuit din ferestre de dimensiuni mici, rotunde în zona celor trei balcoane şi pătrate în rest, care asigurau iluminarea podului.

În urma intervenţiilor din anii 1929-1930, când s-a realizat al doilea nivel, în afara Sălii de consiliu, aceste ferestre asigură iluminarea noilor birouri.

Toate aceste elemente au fost subordonate principiilor arhitecturale ale stilului eclectic de factură academică. Preluând multiple elemente din arhitectura Renaşterii şi a Clasicismului francez, Palatul are o formă dreptunghiulară cu latura mare de 73 m (de-a lungul străzii Lipscani) şi cu cea mică de 52 m (pe strada Smârdan).

Banca Națională a României este banca centrală a României, o instituție publică cu personalitate juridică având monopolul asupra emisiunii de monedă fiduciară, așa-zisa obligativitate „legal tender” .

BNR are sediul central în municipiul București, cu sucursale/agenții atât în municipiul București, cât și în alte localități din țară.

Obiectivul său fundamental îl reprezintă asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. Totodată, BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.

Băncile centrale susțin politica economica a statului, respectiv a bugetului guvernamental, mai ales în acoperirea deficitelor bugetare.

Datorită puterii de a crea monedă fără acoperire (ex. aur), banca centrală poate influența rata dobânzilor, economia devenind una de tip intervenționist/centralizată, nu una de piață liberă/capitalistă unde cel mai important „preț”, prețul banilor, este stabilit de cerere și ofertă.

Banca Națională a României a fost înființată în anul 1880, cu un capital inițial de 30 milioane lei: 10 milioane capital de stat, 20 milioane fiind capital proprietate privată. A fost investită cu privilegiul de a emite bancnote acceptate în tranzacții, privilegiu extins de mai multe ori.

BNR este a 13-a bancă centrală înființată în lume, fiind înființată înaintea băncii centrale a Japoniei sau a sistemului Rezervei Federale din SUA.

Primele bancnote emise de BNR au fost de 20, 50, 100, 500 și 1.000 lei. Au fost emise monede de aur, argint și cupru. Datorită legii lui Gresham putem înțelege de ce monedele de aur (valoare nominală 20 lei) erau ținute spre tezaurizare.

Până în 1948, instituția a fost una privată, controlată cu mână de fier de către acționarii care, nu o dată, au sfidat guvernul, însă se poate afirma că, deși de jure era o instituție privată, de facto era una de stat.

Atât în perioada „privată” cât și în cea de stat (după 1948), Banca Națională a executat directivele executivului, pe timp de pace cât și pe timp de război.

După Primul Război Mondial, banca, și-a pierdut tezaurul metalic. Guvernul României de la acea vreme a luat decizia de a trimite rezervele la Moscova, caz cunoscut sub numele de Tezaurul României, Rusia nemaireturnând niciodată tezaurul.