Prima pagină » Actualitate » Panică în centrul Piteștiului. O valiză suspectă din fața Galeriei de Artă a generat mobilizarea autorităților

Panică în centrul Piteștiului. O valiză suspectă din fața Galeriei de Artă a generat mobilizarea autorităților

Ruxandra Radulescu

Autoritățile din Pitești s-au mobilizat în această dimineață după ce un bagaj, abandonat chiar în centrul orașului, în fața Galeriei de Artă în centrul municipiului Pitești, a stârnit suspiciuni. În urma verificărilor, s-a dovedit că nu a fost vorba de un incident periculos, iar proprietarul valizei a fost găsit, transmite Pitești24.ro.

O valiză uitată de un muncitor, în fața Galeriei de Artă din Piteștia  pus pe jar autoritățile, marți dimineață.

În valiza găsită pe trotuarul din fața Galeriei de Artă erau unelte şi scule. A fost identificat şi proprietarul. La finalul intervenției trupelor antitero, bărbatul s-a prezentat la fața locului și le-a declarat autorităților că bagajul îi aparține. Este un muncitor care efectua lucrări la clădirea Galeriei de Artă. În drum către o localitate din afara Piteştiului și-a dat seama că a uitat valiza cu unelte și scule și a revenit.

Autoritățile s-au sesizat în privința valizei din centrul orașului, într-o zonă aflată în apropierea Primăriei și a unei instituții medicale. Din cauza obiectului suspect, din fața Galeriei de Artă, poliția a izolat perimetrul și a blocat circulația. La acțiune au participat polițiști, luptători SAS și echipe ale Brigăzii Antitero.

Din motive de siguranță, accesul în zonă a fost restricționat temporar, iar traficul rutier a fost deviat de pe Bulevardul Republicii, din zona Muntenia, către cartierul Nord.

Intervenția a atras atenția trecătorilor și a șoferilor, care s-au confruntat cu restricții de circulație și aglomerație în zonele adiacente. Autoritățile au făcut apel la calm și au solicitat populației să respecte indicațiile forțelor de ordine, pentru a permite desfășurarea în condiții de siguranță a operațiunilor.

Anunțul Poliției Argeș

„Astăzi, 16 iunie 2026, în jurul orei 09:30, polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la prezența unui colet suspect în zona Galeriei de Artă din municipiul Piteşti.

La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Pitești, fiind instituite măsuri de siguranță pentru protejarea cetățenilor şi delimitarea perimetrului pentru acțiunea structurii specializate.
Astfel, la fața locului au intervenit polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Pirotehnic, care au efectuat verificări și măsuri de evaluare a riscului.
Pe durata intervenției, accesul persoanelor în zona de siguranță a fost restricționat, iar traficul a fost redirecționat.
În urma verificărilor efectuate de specialiștii pirotehniști, s-a stabilit că bagajul nu avea un conţinut periculos.
Intervenția s-a încheiat în condiții de siguranță, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale.
Reamintim cetățenilor că, în situația idenficării unor obiecte sau colete suspecte sau abandonate, să nu le manipuleze și să apeleze de îndată Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112″, a transmis IPJ Argeș.
FOTO/VIDEO: Piteștiri.ro
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ULTIMA ORĂ! Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT! Percheziții într-un dosar de înșelăciune
Digi24
Putin vrea să-i determine pe aliați să abandoneze Ucraina. Ce mutare face Kremlinul chiar înainte de reuniunea ONU din SUA (ISW)
Cancan.ro
Mărturii din iad: A venit SMURD-ul după ce a leșinat. Cătălin Grozavu, fostul iubit al Mădălinei Apostol, și-ar fi terorizat actuala soție!
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
Mediafax
Traian Băsescu, dezvăluiri despre Siegfried Mureșan: „Eu l-am inventat ca om politic”
Click
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut după injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Digi24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Cancan.ro
Amendă de 2.500 de lei pentru românii care fac asta în fața blocului. Mulți nu știu că este interzis
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Unul dintre cele mai controversate asasinate din istoria României. De ce a fost ucis Armand Călinescu
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania