Prima pagină » Actualitate » Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu: „Pensia anticipată nu va putea fi cumulată cu salariul, nici dacă lucrează în privat” (VIDEO)

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu: „Pensia anticipată nu va putea fi cumulată cu salariul, nici dacă lucrează în privat” (VIDEO)

Dan Vâlceanu, propunerea premierului Cîțu pentru Ministerul Finațelor

Ministrul Finanţelor Publice (MFP), Dan Vîlceanu, a anunţat, luni, că „pensia anticipată nu va putea fi cumulată cu salariul”, a precizat el.

„Noi nu am fost de acord cu această propunere și am scos din OUG această prevedere. Nu se poate cumula pensia anticipată cu salariul. Impactul bugetar ar fi extraordinar de mare, foarte mare, din acest motiv nu am fost de acord.”, a anunţat ministrul Dan Vîlceanu la conferinţa de presă de la finalul şedinţei de Guvern.

Acesta a mai precizat că pensia anticipată nu se va putea fi cumulată cu salariul, nici dacă lucrează în privat.

„Pentru pensia la limită de vârstă poți lucra, dar pentru pensia anticipată sau parțial anticipată nu poți lucra. Impactează foarte grav. Când soliciți pensionarea anticipată înseamnă că sunt anumite cauze care te împiedică să lucrezi. Nu am putut să fim de acord cu așa ceva. Dacă în Parlament sau Ministerul Muncii vine cu o altă explicație și putem să o adoptăm, atunci vom discuta la acel moment”, a mai precizat ministrul.

CITEȘTE ȘI:


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Toți au crezut că i-a furat soția lui Bordea. Acum, Spike rupe tăcerea. Adevărul despre relația cu Livia: „Ți-ai făcut o carieră pe numele ei”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Adevărul din spatele calvarului trăit de Andreea Sasu, iubita lui Philipp Plein! A făcut 10 operații în doar trei luni. Ce intervenție estetică i-a provocat infecția care a dus-o la un pas de septicemie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi descoperit, în sfârșit, cum se răspândește boala Alzheimer prin creier