Prima pagină » Știri » PESTA PORCINĂ a ajuns în județul Buzău. Câți porci au fost sacrificați până acum

PESTA PORCINĂ a ajuns în județul Buzău. Câți porci au fost sacrificați până acum

PESTA PORCINĂ a ajuns în județul Buzău. Câți porci au fost sacrificați până acum

Nouăzeci de porci au fost sacrificați joi noapte după ce un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în localitatea Puiești, din județul Buzău unde patru porci dintr-o micro fermă au murit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorulde cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că joi noapte Direcția Sanitar Veterinară Buzău a primit confirmarea prezenței virusului pestei porcine africane în probe recoltate joi de la patru porci care au murit într-o microfermă din localitatea Puiești.

„DSVSA a primit de la IDSA confirmarea telefonică a prezenței PPA în probele recoltate de la unul dintre porcii morți la Puiești. Ca urmare, mâine (vineri n.r.) la ora 9.00 au fost convocate Centrul Local de Combatere a Bolilor și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru adoptarea tuturor măsurilor necesare. Între timp, au fost luate măsuri de dezinfecție completă a exploatației afectate și zonei adiacente, izolarea perimetrului, avertizarea locuitorilor, interzicerea transportului de carne sau semipreparate din carne în zonă”, a declarat Cozma.

Mediciisanitar veterinari au dispus sacrificarea a 90 de porci din exploatația respectivă.

„ConformDSVSA, acestea sunt măsurile imediat necesare pentru protejarea efectivelor deporci din zonă și limitarea pagubelor”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău.

Patru porci dintr-o microfermă care funcționează în sediul unui fost CAP, au murit.

La rândul său, prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, a spus că este posibil ca virsul să fi ajuns în exploatație adus de mai mulți lucrători care sunt din Brăila.

Alte două focare de pestă porcină africană au fost confirmate, duminică, în județul Buzău, în două din localitățile Lunca și Pănătău, din comunele Pătârlagele și Pănătău.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
China a dezvăluit un robot care înoată precum un pește adevărat. Cum va fi folosit?
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!