Prima pagină » Știri politice » Petre Daea intervine în scandalul de la Lungulețu: „Gestionarea acestui factor de vegetație trebuie să se facă unitar”

Petre Daea intervine în scandalul de la Lungulețu: „Gestionarea acestui factor de vegetație trebuie să se facă unitar”

Alexandru Tudor

Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, a declarat joi, în emisiunea „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, că situația din Lungulețu este rezolvată. Acesta a precizat, însă, că face un apel către Apele Române și Ministerului Mediului în ceea ce privește gestionarea situației.

Mă bucur că a intervenit colegul și prietenul meu Florin Barbu, cel care se află la Ministerul Agriculturii, însă aș face un apel prin intermediul dumneavoastră: să înțeleagă cei de la Apele Române și Ministerul Mediului că gestionarea acestui factor de vegetație trebuie să se facă unitar.

A se vedea ce se întâmplă în nordul Moldovei, când în zonele respective s-au făcut baraje care la ora actuală nu își îndeplinesc misiunea pentru care au fost realizate aceste investiții. Investițiile respective s-au făcut pentru a iriga gravitațional pentru a menține apa în în zonele respective când precipitațiile există și excesul de apă poate fi controlat”, a declarat Petre Daea.

Fostul ministru al Agriculturii a mai precizat că lucrările hidroameliorative trebuie să treacă „de urgență” în portofoliul Ministerului Agriculturii, pentru a putea fi gestionate.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Ministrul Agriculturii, la RĂSCOALA de la Lungulețu. „Nu ne luați cu lugu-lugu. Apa e de la Dumnezeu, nu are de ce să fie taxată”

Florin Barbu a DEBLOCAT „răzmerița” fermierilor din Lungulețu: „În momentul de față NU mai sunt probleme”

Fermierii din Lungulețu au primit permisiunea pentru utilizarea apei din Dâmbovița, după protestul spontan. Condiția impusă de autorități

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Robert Negoiță a învins ANAF. Datoria istorică de 50 de milioane de euro ștearsă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Vlad Țurcanu, directorul Teleradio Moldova, a DEMISIONAT după scandalul voturilor de la Eurovision 2026
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cine sunt, de fapt, japonezii? O descoperire genetică majoră rescrie istoria