Prima pagină » Știri » Polițiștii au monitorizat zonele preferate de șoferi pentru întreceri ilegale. Doi bărbați, cercetați – VIDEO

Polițiștii au monitorizat zonele preferate de șoferi pentru întreceri ilegale. Doi bărbați, cercetați – VIDEO

Polițiștii și procurorii fac cercetări după ce doi bărbați în vârstă de 24, respectiv 32 de ani, au fost prinși că au participat la întreceri ilegale în Capitală. În ultima lună, echipajele Brigăzii Rutiere au monitorizat zonele preferate de șoferii care organizează întreceri neautorizate.

În perioada 24 octombrie – 24 noiembrie, polițiștii Brigăzii Rutiere au monitorizat mai multe zone din Capitală pe care șoferii le preferă pentru a organiza întreceri neautorizate sau drifturi.

Echipajele au făcut înregistrări audio-video pentru probatorul necesar, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „participare în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice”.

„Astfel, la acest moment, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, se efectuează cercetări față de doi bărbați, cu vârsta de 24 și respectiv 32 de ani, ambii din București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „participare în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice”, informează Brigada Rutieră.

Sursa citată mai subliniază că polițiștii monitorizează în permanent astfel de fapte și nu „tolerează astfel de comportament periculos”. Acest tip de acțiune continuă și sunt în atenția polițiștilor mai multe zone din București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Ce să NU lași în mașină dacă vrei să consumi mai puțin combustibil
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
În ce condiții ar trebui lăsată deschisă ușa de la baie după duș?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!