Prima pagină » Știri politice » „Portul Constanța reprezintă cea mai eficientă rută de transport comercial” / Planurile lui Sorin GRINDEANU pentru Portul Constanța

„Portul Constanța reprezintă cea mai eficientă rută de transport comercial” / Planurile lui Sorin GRINDEANU pentru Portul Constanța

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că au început lucrările pentru terminalul intermodal, care va beneficia inclusiv de conexiune feroviară. Ministrul a făcut anunțul la evenimentul de inaugurare a două obiective pentru Portul Constanța, terminalul RO-RO și platforma pentru mărfuri agabaritice Project cargo.

Toate cele trei proiecte sunt de asemenea finanțate și din fonduri europene. Sunt rezultatul colaborării între autoritățile române și cele din Emiratele Arabe Unite, a transmit Grindeanu.

Despre cele două noi terminale inaugurate, ministrul Grindeanu a spus că au ca bază memorandumul semnat în urmă cu doi ani de autoritățile române și cele emirateze și reprezintă unul din rezultatele concrete ale colaborării bilaterale în domeniul proiectelor strategice comune.

Noul terminal RO-RO va deservi fluxuri de mărfuri care vor veni din Turcia traversând Marea Neagră, dar și din Georgia, dar care nu se vor opri doar în România sau în țările vecine și vor ajunge atât în centrul Europei, cât și în zona Mării Baltice prin coridorul feroviar Rail-2-Sea, când acesta va deveni operațional, a declarat Grindeanu.

Iar terminalul pentru mărfuri agabaritice va fi de asemenea important, inclusiv pentru transportul echipamentelor și componentelor necesare extracției de gaz din Marea Neagră, conform ministrului Transporturilor.

Pentru prima oară în istoria modernă, Portul Constanța este situat între două fluxuri comerciale majore coridorul tradițional maritim, pornind din Asia și coridorul de mijloc, cu punct de plecare din China.

Proiectele și obiectivele ministrului Transporturilor nu se opresc aici. Grindeanu a afirmat că dorește, printre altele, și digitalizarea Portului Constanța.

Suntem interesați să continuăm parteneriatul nostru și să dezvoltăm împreună Molurile 3 și 4, să digitalizăm Portul Constanța, să modernizăm rețelele feroviare din cadrul acestuia și din jurul Portului Constanța și să realizăm zone de conectivitate multimodală pentru transportul de mărfuri.

Dezvoltarea Portului Constanța Sud este un obiectiv strategic de interes național, iar după finalizare a lucrărilor aferente Molurile 3 și 4, portul va putea opera nave de mare capacitate, inclusiv la cele aproximativ 17 dane de mare adâncime nou create anul trecut.

În 2023, Portul Constanța a atins nivelul maxim istoric de peste 92 de milioane tone tranzitate, conform ministrului Grindeanu, care a concluzionat că „ne aflăm practic în etapa în care acesta a devenit cel mai important hub de distribuție al Uniunii Europene la Marian Neagră”.

Putem spune în acest moment că Portul Constanța reprezintă cea mai eficientă rută de transport comercial către Marea Caspică și Orientul Îndepărtat, prin Middle Corridor, comparativ cu ruta oceanică folosită în mod tradițional.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial