Prima pagină » Știri » Primăria unui sector vrea să amenajeze BENZI SPECIALE lângă școli, unde părinții să poată parca

Primăria unui sector vrea să amenajeze BENZI SPECIALE lângă școli, unde părinții să poată parca

Primăria unui sector vrea să amenajeze BENZI SPECIALE lângă școli, unde părinții să poată parca

Primăria sectorului 4 vrea să amenajeze, începând din această toamnă, benzi speciale pe străzile unde există școli, secțiuni de drum pe care părinții să poată parca, astfel încât elevii să poată coborî în siguranță pentru a intra la cursuri.

„Majoritatea străzilor aflate în preajma școlilor sunt supraaglomerate în timpul anului școlar, iar Strada Viorele, prin care se asigură accesul elevilor în Școala Generală Nr. 97 este una dintre ele. Acesta este motivul pentru care Direcția de Mobilitate Urbană Sector 4 a anunțat că va implementa în zonă un sistem de trafic menit să crească gradul de siguranță al elevilor”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 4.

Proiectul pilot va fi realizat, în această toamnă, la Școala Generală Nr. 97 și va fi extins, ulterior, în tot sectorul.

Astfel, potrivit proiectului, strada pe care se circulă în prezent în sens unic va fi împărțită în două benzi. Una din acestea va fi special realizată, pentru ca mașinile care aduc copiii la școală să poată opri câteva momente, fără a bloca traficul, cum se întâmpla până acum.

„La intersecția dintre Strada Viorele și Intrarea Văcărești va fi montat un așa-numit stop de penalizare, care va opri mașinile atunci când zona devine supraaglomerată. După acest semafor, mașinile vor putea intra fie în stânga, pe banda specială, pentru a putea lăsa copiii la școală, fie își vor putea continua drumul, înainte. Cele care vor intra pe banda specială vor putea opri, un timp limitat, pentru ca elevii să poată coborî în siguranță, direct pe trotuar, fără a mai fi nevoiți să traverseze. Cele două benzi vor fi separate cu un mic scuar, iar în fața intrării în școală va exista și o trecere de pietoni supraînălțată, care, pe lângă rolul de a proteja copiii, îl are și pe acela de a limita viteza.”, a explicat directorul Direcției Mobilitate Urbană Sector 4, Ioan Gâf-Deac, prin intermediul comunicatului PS4.

De asemenea, potrivit reprezentanților PS4, în dreptul trecerii de pietoni va fi montat un sistem inteligent de iluminat, cu led, a cărui intensitate va crește pe măsură ce senzorul va detecta prezența unei persoane în apropierea zonei de traversare.

În faza a doua a proiectului, banda de oprire limitată din fața școlii ar urma să fie protejată, la intrare, cu o barieră dotată cu un soft care va recunoaște numerele mașinilor introduse în sistemul electronic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Bolojan a procedat ca LENIN”. Fostul lider ALDE lansează critici la adresa premierului
Digi24
Unde a dispărut șefa băncii centrale a Rusiei, care a transformat țara într-o fortăreață financiară: O posibilă „schimbare seismică”
Cancan.ro
ANUNȚUL făcut de Poliție, după ce Cheloo și-a provocat o rană la gât și a fugit de la Spitalul de Psihiatrie 😲
Prosport.ro
FOTO. Imagini fără rețineri la plajă: Raluca Zenga e o femeie singură după divorț și atrage atenția tuturor
Adevarul
Sfârșitul statului-națiune în UE? Conceptul, explicat de un expert român care îi pune pe jar pe suveraniști
Mediafax
S-a decis! Câți BANI va primi un bărbat care a stat 18 ani în ÎNCHISOARE pentru violuri pe care nu le-a comis
Click
Zece ani fără „Păcală”. Cum arată mormântul actorului și marele lui regret: „Am jucat ce mi s-a dat.” De ce divorțase de prima soție, o frumusețe rară
Digi24
„Nu este bine.” Guvernul de la Moscova susține că sunt prea mulți ruși cu studii superioare. Ce probleme invocă
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că NU îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Imagini incendiare cu Lavinia Pîrva în costum de baie. Cum s-a pozat soția lui Ștefan Bănică
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Motor pe benzină sau diesel pentru oraș? Care este mai eficient și mai fiabil?
Descopera.ro
Pentru prima dată în istorie, fizicienii au obținut „aleatorismul perfect”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
De ce sunt fetele mai afectate de rețelele sociale decât băieții?