Prima pagină » Actualitate » UPDATE: Profesoară de la un colegiu din București, înjunghiată de un elev. Care este starea cadrului didactic | VIDEO

UPDATE: Profesoară de la un colegiu din București, înjunghiată de un elev. Care este starea cadrului didactic | VIDEO

Un incident șocant a avut loc miercuri la Colegiul Național „Ion Creangă” din București.

UPDATE: Se pare că adolescentul a atacat-o pe profesoară cu un cuțit de bucătărie după ce aceasta a decis să le dea elevilor un test neanunțat.

După incident, elevul a încercat să fugă, dar, alertați, paznicii liceului au reușit să îl imobilizeze până la sosirea autorităților. Tânărul urmează să fie audiat de către polițiști.

Femeia a fost transportată la Spitalul Universitar din Capitală de către echipajul SMURD sosit la fața locului.

Potrivit unor surse medicale din cadrul Spitalului Universitar, contactate de GÂNDUL, femeia a ajuns conștientă și cooperantă la unitatea sanitară, plaga necesitând sutură. Profesoara este în continuare la spital, cazul său fiind preluat de o achipă multidisciplinară. Conform acelorași surse, plaga i-a pus femeii viața în pericol, dată fiind localizarea acesteia.

Medicii urmează să stabilească, după ce va fi supusă mai multor investigații, dacă va rămâne sau nu internată în spital, au precizat sursele citate.

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.

Știrea inițială:

O profesoară a fost înjunghiată de un elev al Colegiului Național „Ion Creangă” din Capitală. Surse judiciare au declarat pentru GÂNDUL că aceasta a fost înjunghiată în zona gâtului.

„La data de 5 aprilie 2023, în jurul orei 12.40, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 14 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că o femeie, cadru didactic la o unitate de învățământ din Sectorul 4, ar fi fost agresată de un elev, cu un obiect tăietor-înțepător, în timp ce se afla la ora de curs,

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și au identificat persoanele implicate, elevul aflându-se în custodia polițiștilor.

În vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate la fața locului s-au deplasat și echipaje medicale.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, transmit autoritățile.

Cine este atacatorul

Potrivit surselor judiciare consultate de GÂNDUL, incidentul s-a petrecut la începutul unei ore de limba japoneză. Un elev din clasa a zecea, în vârstă de 16 ani, fără un motiv aparent, a înțepat-o pe profesoară în zona gâtului.

Elevul nu este cunoscut ca fiind agresiv.

Din primele informații, rana suferită de cadrul didactic pare superficială. Femeia este conștientă și primește îngrijiri medicale.

Știre în curs de actualizare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului