Prima pagină » Sănătate » PROTEST la Spitalul Universitar. Angajații vor și sporuri MAXIME și vouchere de VACANȚĂ

PROTEST la Spitalul Universitar. Angajații vor și sporuri MAXIME și vouchere de VACANȚĂ

Protest la Spitalul Universitar, unde 15 angajați spun că sunt nevoiți să aleagă între voucherele de vacanță și sporurile maxime. Conducerea spune că nu are bani pentru ambele privilegii.

Angajații Spitalului Universitar care au manifestat, luni, în fața unității spitalicești spun că lucrează în condiții foarte dificile, că nu au resurse și materiale suficiente pentru a-i îngriji pe bolnavi și că au fost amenințați, prin mesaje, să nu protesteze, altfel vor fi concediați.

„Alegerea între voucher și spor. Vineri s-a trimis circulară în spital de către doamna manageră să alegem una dintre variante. Motivul e cel veșnic, nu sunt bani. Ne mai nemulțumește lipsa de personal, sunt foarte mulți bolnavi și foarte puțini angajați. Pacienții sunt foarte afectați pentru că nu se pot duce la investigații. Sunt destule lipsuri. Am încercat să vorbim cu conducerea despre sporuri, despre astea, ne-au spus că nu sunt fonduri, astea sunt sporurile de secție, dar nu s-a rezolvat. Vom protesta în continuare, vom vedea. Au fost și amenințări, mesaje date de către membri din spitale să nu ieșim în stradă altfel vom fi dați afară. Vom ajunge în comisia de disciplină și vom fi dați afară pentru că am ales să spunem problemele care sunt în acest spital”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Alexandru Caval, brancardier la secția Neurologie a Spitalului Universitar.

Unii dintre angajați spun că sunt materiale în spital doar atunci când vin controale.

Lucrăm în niște condiții mizerabile, de aceleași condiții beneficiază și bolnavii. Din când în când, vin niște controale în acest spital și suntem foarte bucuroși când vin aceste controale pentru că atunci avem tot ce ne trebuie. După, potopul. Am încercat să sesizez conducerea acestei instituții. Ajunsesem la un moment dat, făceam operații pe masa de operații și izolam pacientul cu bluze. Nu aveam fire de electrocauter cu care sterilizăm, veneau cu țesut pe ele, țesut necrozat, nu puteai să le speli, să le cureți atât de bine încât să fie noi. Conducerea ne-a tot zis că se rezolvă, se rezolvă. Spre exemplu, spălătorul a fost defect 6 luni de zile până un medic a luat inițiativa și a rezolvat această problemă. Este defect aparatul de radiologie, pacienții sunt redirecționați la alte spitale. Din câte am auzit, la etajul 7 este un aparat nou-nouț. Primii care suferă sunt pacienții și după ei, noi, pentru că dacă Doamne ferește se întâmplă ceva și ajungi pe mâna unui procuror, te duci la pușcărie cum s-a dus și fetița aia de la Giulești. Așa ne ducem și noi la pușcărie, fapt pentru care am decis să nu mai tac”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Simion Daniel Petrică, asistent medical Ortopedie.

Oamenii cer demisia actualului manager al Spitalului Universitar.

„Vorbim de 10-15 persoane care au protestat. 10-15 persoane nu reprezintă angajații spitalului universitar, care sunt peste 3.600. Noi vorbim de niște nemulțumiri ale unui om sau doi dintr-o anumită secție izolată, s-au mobilizat probabil între ei și s-au gândit să protesteze astăzi. Acest grup nu reprezintă angajații spitalului. (…) Așa cum a fost prevăzut între regulamentul de sporuri, (…) conducerea împreună cu sindicatele am decis să acordăm sporuri către limita maximă, că putem să le suportam din veniturile proprii. Numai că acești angajați nu înțeleg că acordarea acestor vouchere de vacanță nu se pot da preferențial, trebui date pentru toți oamenii care lucrează. Impactul financiar e de peste 4,5 milioane de lei și nu putem menține și sporurile către valoarea maximă și să dăm și aceste vouchere”, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului Universitar de Urgență București, Adriana Nica.

Purtătorul de cuvânt al instituției, Silvia Nica, susține că la protest au fost angajați auxiliari și câțiva asistenți medicali.

„Niciun angajat nu a depus solicitare scrisă către conducerea spitalului și nu a dorit să vorbească cu conducerea. Motiv pentru care nu avem alte date în plus. A fost un protest spontan, fără să fi solicitat o grevă. (…) Nu a fost niciun medic, a fost personal auxiliar și probabil vreo 2-3 asistenți”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalul Universitar de Urgență București, Silvia Nica.

Conducerea spitalului susține că nu sunt suficienți bani disponibili pentru a acorda vouchere tuturor angajaților pentru că banii se acordă din veniturile proprii ale spitalului.

„Aceste vouchere se dau din veniturile proprii ale spitalului. Nu există altă sursă de finanțare. Le-am spus că dacă vreți să menținem sporurile ca acum nu putem să acordăm momentan vouchere de vacanță. Poate au înțeles greșit și nu au citit bine, poate au omis cuvântul ,,momentan”. Facem toate eforturile ca sa putem acorda, așa cum spune legea, până la sfârșitul lunii noiembrie a acestui an. Ei vor și sporuri maxime și vouchere de vacanță”, a adăugat Adriana Nica.

De asemenea, Nica mai susține că dacă ar acorda ambele privilegii: sporuri maxime și vouchere de vacanță, atunci instituția riscă să rămână fără medicamente.

„Eu, dacă acord vouchere de vacanță, trebuie să acord la toți angajații. Eu am acordat angajaților mei sporurile conform Regulamentului de Sporuri către limita maximă, nicio categorie de specialitate nu avea limita minimă la sporuri. (…) Nu pot să suport încă o cheltuială pentru vacanță, asta ar însemna să tai de la medicamente, materiale sanitare, dezinfectanți”, a adăugat Adriana Nica.

Prin urmare, angajații au avut de ales între posibilitatea de a merge în vacanță și de a primi sporuri minime și opțiunea de a renunța la oferta de vacanță, pentru a primi, în schimb, sporuri maxime. Managerul Spitalului Universitar declară că majoritatea angajaților au ales varianta a doua.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sindicatele dau DE PĂMÂNT cu noua Lege a salarizării: „Continuă să opereze cu soluții de compromis”
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Imaginile momentului cu Corina Caciuc. Cum și-a făcut apariția soția lui Reghecampf
Adevarul
„Asta mă enervează, arde-i ouăle și scuipă în ele”: mesajul revoltător găsit de turiști pe bonul unui restaurant din Italia
Mediafax
Rezervorul e pe ROȘU? Câți kilometri mai poți conduce după aprinderea martorului de combustibil
Click
Descoperire terifiantă sub capota unei mașini! Un șofer francez a încremenit când a dat peste un șarpe boa
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronauții viitorului și-ar putea „spăla” hainele folosind plasmă