Prima pagină » Actualitate » Radu Oprea (PSD): „Vom convoca de urgenţă o şedință a coaliţiei, iar apoi un Consiliu Politic Naţional pentru a desemna pe cineva la Ministerul Apărării”

Radu Oprea (PSD): „Vom convoca de urgenţă o şedință a coaliţiei, iar apoi un Consiliu Politic Naţional pentru a desemna pe cineva la Ministerul Apărării”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat după discuțiile din cadrul Biroului Politic Național că social democrații susțin în continuare o reglementare a pieței energiei. Întrebat dacă PSD ar intenționa să lase PNL portofoliul Apărare, Oprea a precizat că nu a existat o astfel de discuţie.

”Nu ne interesează subiectele acestea de schimburi, de troc, ci ne interesează stabilitatea guvernării”, a afirmat Oprea. El a adăugat că va fi o şedinţă a coaliţiei, marţi, şi ulterior un Consiliu Politic Naţional al PSD pentru nominalizarea unui alt ministru al Apărării.

Întrebat dacă Mihai Tudose ar putea fi nominalizat pentru Ministerul Apărării, Oprea a replicat: „Nu s-au discutat nume în această seară”.

„Decizia pe care a luat-o BPN al PSD este să solicităm de urgenţă convocarea unei şedinte a coaliţiei pentru a avea o discuţie în coaliţie, iar apoi un Consiliu Politic Naţional pentru a desemna imediat în perioada următoare. Ar trebui să se organizeze repede, probabil mâine ar putea fi un timp potrivit. Ştim că premierul Nicolae Ciucă va pleca la Bruxelles şi credem că lucrurile acestea ar trebui să se întâmple. Probabil extrem de repede, după şedinţa coaliţiei de mâine, să convocăm Consiliul Naţional al PSD, probabil în vreo două zile. Solicitarea făcută de PSD ca premierul să ocupe funcţia interimară de ministru al Apărării s-a şi întâmplat astăzi”, a afirmat Ştefan Radu Oprea, după şedinţa de luni a Biroului Politic al PSD.

El a subliniat că și partenerii de coaliție au înțeles această necesitate și că se lucrează la un proiect în acest sens.

Oprea: Se lucrează intens în grupul pe Energie din PSD pentru reglementarea în acest domeniu

Radu Oprea a lansat critici la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu, precizând că nici astăzi nu a venit cu propuneri concrete:

„Ne propunem să existe o claritate pentru că am văzut că suntem într-un cerc vicios. Sunt încă foarte multe facturi care nu sunt depuse și solicitări de plată care nu sunt depuse la ANRE sau la Ministerul Energiei. Este un lucru care a făcut să încetinească și partea de facturare și atunci lucrurile acestea trebuie reglementate foarte clar.

Ne bucurăm foarte mult că partenerii de coaliție au înțeles ceea ce noi spunem încă din ianuarie, că este nevoie de reglementarea în acest domeniu și că se lucrează intens în grupul pe Energie din PSD împreună cu cei din interiorul guvernului. Nici astăzi domnul Popescu nu a venit cu ceva consistent în această zonă deși ar fi trebuit să facă acest lucru de foarte multă vreme. Problema energiei este importantă și am discutat-o ca temă principală”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Noi date privind tripla crimă din Târgu Jiu. Femeia găsită moartă fusese cu doar o zi înainte la poliție. Ce a reclamat victima
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Fotografii demult uitate cu Oana Roman. Cum arăta vedeta când lucra în aviație
Digi24
VIDEO. Încăierare masivă între două familii de români, la Dortmund
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
Cu greu o mai recunoști acum pe această artistă. E celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Vara vine cu deschiderea circulației pe un nou lot de pe Autostrada A0. Secțiunea dintre Afumați și Cernica va fi deschisă
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic