Prima pagină » Știri politice » România accelerează drumul spre OCDE. Deputatul AUR Cosmin Corendea, pentru Gândul: „Încercăm ca, până la sfârșitul verii, să fim membri cu drepturi depline ai OCDE”

România accelerează drumul spre OCDE. Deputatul AUR Cosmin Corendea, pentru Gândul: „Încercăm ca, până la sfârșitul verii, să fim membri cu drepturi depline ai OCDE”

Luiza Dobrescu

La Paris are loc, zilele acestea, reuniunea Rețelei Parlamentare Globale a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), un eveniment care vine într-un moment important pentru România, aflată în plin proces de aderare la organizația considerată „clubul economiilor dezvoltate”.

Deputatul AUR Cosmin Corendea, secretar general în cadrul OCDE, a spus în exclusivitate pentru Gândul că discuțiile din capitala Franței sunt strâns legate de evaluările economice ale statelor membre și ale țărilor candidate, printre care și România.

„Suntem la reuniunea rețelei parlamentare globale a OCDE, la care România își dorește foarte tare să adere și toate motoarele sunt în full ignition, merg la turație maximă, ca acest lucru să se întâmple anul acesta”, a declarat deputatul AUR Cosmin Corendea, pentru Gândul.

România, tot mai aproape de aderare

România a devenit oficial stat candidat la OCDE în 2022, când a fost adoptată foaia de parcurs pentru aderare. De atunci, autoritățile române trec printr-un proces complex de evaluări tehnice în 25 de comitete ale organizației.

În prezent, țara a obținut deja majoritatea avizelor necesare și mai are doar câțiva pași tehnici de parcurs până la finalizarea procesului. Guvernul de la București speră ca aderarea să se concretizeze în cursul anului 2026, ceea ce ar însemna intrarea României în grupul celor mai dezvoltate economii ale lumii.

În cadrul reuniunii de la Paris se discută, printre altele, despre studiile economice naționale realizate de OCDE: analize ample care evaluează evoluțiile economice ale fiecărei țări și formulează recomandări de politici publice.

„În principal se va discuta despre studiile economice naționale ale fiecărei țări, ale țărilor membre, dar și ale țărilor în curs de aderare”, a explicat Corendea pentru Gândul.

Un moment important pentru România va avea loc pe 16 martie, când la București va fi lansată noua ediție a Studiului Economic dedicat țării noastre.

„Este prevăzut și un schimb de vederi în perspectiva ediției 2026 a Studiului Economic al României, care va fi lansat pe 16 martie la București, în prezența secretarului general al OCDE”, a spus acesta.

Patru teme cheie pentru România

Contribuția României la ediția din 2026 a studiului economic se concentrează pe patru direcții principale: evoluțiile macroeconomice, participarea pe piața muncii, reziliența climatică și competitivitatea economiei.

„Contribuim la ediția din 2026 pe patru capitole: evoluții macroeconomice și provocări de politică publică, promovarea unei participări îmbunătățite pe piața forței de muncă, întărirea rezilienței în fața riscurilor climatice – un pilon obligatoriu în OCDE – și întărirea competitivității economiei României”, a explicat deputatul AUR pentru Gândul.

Oficialul spune că autoritățile române încearcă să finalizeze procesul de aderare cât mai repede, pentru ca România să devină membru cu drepturi depline al organizației.

„Contribuim din greu, cu motoarele din plin, ca până probabil la sfârșitul verii România să fie membră cu drepturi depline a OCDE”, a afirmat Cosmin Corendea.

Potrivit acestuia, aderarea ar avea un impact important asupra imaginii economice a țării.

„Prin acest statut, perspectiva economică a României se va îmbunătăți, atât în țară, cât și în străinătate”, a mai spus deputatul AUR.

Discuții și despre Ucraina și economia globală

Pe lângă evaluările economice, agenda reuniunii de la Paris include și subiecte geopolitice și economice majore, precum războiul din Ucraina și prioritățile economice pentru anul 2026.

„Bineînțeles, se va discuta și despre războiul din Ucraina, dar și despre prioritățile economice pentru 2026”, a mai precizat oficialul.

Pentru România, aderarea la OCDE este considerată unul dintre cele mai importante obiective strategice după intrarea în NATO și Uniunea Europeană, un pas care ar consolida credibilitatea economică a țării și ar putea atrage mai multe investiții internaționale.


RECOMANDAREA AUTORULUI

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tanczos Barna, despre MERCOSUR: nu vor exista falimente imediate
Digi24
Cum poate Occidentul să scape din „Capcana Ormuz”: Soluția care a salvat lumea din mai multe crize ale petrolului în ultimii 70 de ani
Cancan.ro
BREAKING | Fiul actorilor Adi Cărăuleanu și Doina Deleanu a murit la doar 37 de ani 😢
Prosport.ro
Eugenie Bouchard nu are deloc inhibiții. Sesiunea foto cu care i-a zăpăcit pe fani
Adevarul
De ce suferă apărarea antiaeriană a României și ajung atât de ușor la noi dronele rusești. General: „Noi tot testăm, în loc să operaționalizăm”
Mediafax
Va candida Bolojan la Președinție? Răspunsul premierului
Click
Dan Negru și părintele Vasile Ioana, moment cutremurător în Canada. Întrebarea unei doctorițe românce despre eutanasie i-a marcat pe cei doi: „M-a năucit”
Digi24
Actorul Sam Neill, despre terapia revoluționară care l-a vindecat de cancer: „Tocmai am făcut o tomografie. Este extraordinar”
Cancan.ro
Soțul Valentinei din Vâlcea, răpus de durere, după moartea soției lui: 'Nu pot să stau în picioare. Mâine o înmormântez” 😢
Ce se întâmplă doctore
Vedetele care au slăbit după ce și-au făcut operație de micșorare a stomacului. Au topit rapid kilogramele în plus și arată senzațional
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Lidl vine cu produse ieftine perfecte de 1 Mai. Ce poți lua pentru ieșirea cu mașina în natură
Descopera.ro
Pâine veche de 2.000 de ani, descoperită într-o celebră tabără militară
Râzi cu lacrimi
Banc cu femei. – Cât să vă bag? – Toatăăă!
Descopera.ro
O regiune turistică din Italia oferă 100.000 de euro străinilor care vor să se mute acolo