Prima pagină » Știri » Scandalul facturilor la energie/ Ministrul Ivan a cerut la ANRE să verifice de ce întârzie facturile

Scandalul facturilor la energie/ Ministrul Ivan a cerut la ANRE să verifice de ce întârzie facturile

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, întrebat la Antena 3 CNN despre scandalul facturilor de energie emise cu întârziere de unele companii, a menționat că a cerut la ANRE să facă verificări. 

Ministrul a precizat că în situația facturilor întârziate sunt două elemente. „O dată, TVA-ul se aplică în momentul în care se emite factura, indiferent că vorbim despre energie, apă, canalizare, telefonie mobilă, internet și ața mai departe. Doi, banii aceia nu se duc la furnizor, ci la stat, pentru că statul încasează, în definitiv, TVA-ul”.

„Trei, dacă au făcut acest lucru, au o problemă şi vor fi sancţionați de Protecţia Consumatorului, Consiliul Concurenţei şi ANRE. Eu am făcut o adresă foarte clară şi dură către ANRE, prin care am cerut să verifice toţi furnizorii, dacă există astfel de situaţii, şi să aplice legea acolo unde este cazul”, a spus ministrul Energiei.

 

Ministrul Ivan mai atrage atenția că țara noastră vinde energie la preț de nimic și importă la orele de vârf la prețuri mari.

„Ceea ce reprezintă adevăratul risc, pe lângă creșterea TVA-ului, este modul în care astăzi se formează preţul, modul în care energia electrică ajunge la consumatorul final şi devine aproape cea mai scumpă din toată Uniunea Europeană, în condiţiile în care România, acum 10 ani, era exportator net de energie şi avea printre cele mai mici preţuri la electricitate. Am ajuns astăzi să importăm, în perioadele de consum maxim, până la 20% din energia necesară, să exportăm ziua, când soarele strălucește la fel şi în România, şi în Bulgaria, şi în Ungaria, şi în Austria, şi să exportăm energie la preţuri ridicol de mici, pentru ca apoi să o importăm la prețuri de 700–800–1000 de ori mai mari, în intervalul 18–22”, a mai declarat Bogdan Ivan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări