Prima pagină » Știri » Șoferul unui CAMION, filmat când conducea pe CONTRASENS

Șoferul unui CAMION, filmat când conducea pe CONTRASENS

Șoferul unui camion filmat în timp ce conducea, miercuri dimineață, pe contrasens, la intrarea în orașul Constanța, pe DN 39, este căutat de polițiști. Acesta riscă suspendarea permisului și amendă.

Șoferul unui camion filmat în timp ce conducea, miercuri dimineață, pe contrasens, la intrarea în orașul Constanța, pe DN 39, este căutat de polițiști. Acesta riscă suspendarea permisului și amendă.

Șoferul camionului a fost filmat de un alt participant la trafic în momentul în care, deplasându-se pe DN 39, la intrarea în municipiul Constanța, intră pe contrasens cu intenția de a ajunge într-o stație de benzină.

Camionul rulează pe mai multe zeci de metri, iar apoi intră în benzinărie, dar prin zona de ieșire.

Imaginile au ajuns și la polițiștii constănțeni, care au început cercetările pentru identificarea șoferului.

„Se fac verificări pentru identificarea autocamionului și a conducătorului auto. Acesta, pentru circulație pe sensul opus de mers, riscă suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile și amendă din clasa III de sancțiuni, cu 6-8 puncte amendă”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Ce să NU lași în mașină dacă vrei să consumi mai puțin combustibil
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
În ce condiții ar trebui lăsată deschisă ușa de la baie după duș?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!