Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la Antena 3 CNN, că taxele nu vor crește anul viitor și că indexarea pensiilor trebuie realizată conform legii. Liderul social-democrat a prezentat trei priorități prin care intenționează să evite continuarea măsurilor de austeritate promovate de Ilie Bolojan. Acesta a criticat dur politicile economice din ultimul an și jumătate și i-a acuzat pe cei care le-au promovat că „au dat cu barda în economie”.
Întrebat cum va proceda PSD pentru ca austeritatea să nu devină de nesuportat pentru populație, Sorin Grindeanu a explicat că formațiunea sa va urmări trei direcții majore. Prima dintre acestea se referă la reforma administrației publice, atât la nivel central, cât și local, precum și restructurarea companiilor și agențiilor de stat.
„În primul rând, sunt trei mari direcții pe care aș dori să mergem în perioada următoare. O reformă, în primul rând, o reformă reală a statului. Ceea ce s-a întâmplat un an și jumătate a fost o vânzare de povești, mai multă propagandă, dacă vreți, despre reformă. PSD-ul va arăta în perioada următoare cum se face această reformă a statului. Și aici vorbim de reforma administrației, și locale, și centrale, și de reforma companiilor și agențiilor de stat. Asta este prima direcție. Și PSD-ul va face acest lucru”, a spus Sorin Grindeanu.
A doua prioritate anunțată de liderul PSD este relansarea economică prin restabilirea încrederii investitorilor și asigurarea unui cadru fiscal predictibil. Sorin Grindeanu a vorbit despre nevoia unui pact cu mediul de afaceri, care să garanteze că în 2027 nu vor fi introduse noi majorări de taxe.
„A doua direcție este cea legată de relansarea economică. Eu cred că trebuie să redăm speranța investitorilor în România și speranța că România este o țară sigură, unde merită să investești, în care merită să îți pui banii și, până la urmă, să faci profit. Că despre asta este vorba. Și aici vorbesc în mod special de un pact, dacă pot să-l numesc așa, cu mediul de afaceri, că nu vor mai crește taxe anul viitor. Și lucrul ăsta nu se va întâmpla. Asta eu știu”.
Întrebat dacă poate garanta că taxele nu vor crește în 2027, Sorin Grindeanu a răspuns categoric: „Nu, domnule Gâdea, nu vor crește taxe anul viitor”.
Ultima direcție prezentată de Grindeanu vizează refacerea treptată a puterii de cumpărare, afectată, în opinia sa, de majorările de taxe și de inflație. Acesta a indicat indexarea pensiilor drept una dintre măsurile care trebuie aplicate obligatoriu.
„Și al treilea lucru, a treia mare direcție, este cea legată de refacerea treptată a puterii de cumpărare a românilor. Românii, de un an și jumătate, au fost loviți permanent cu taxe noi, cu cea mai mare inflație din Europa. Și pot să spun că aici ar trebui să avem câteva ținte când vorbim de refacerea puterii de cumpărare, și anume: indexarea pensiilor. Nu avem ce să negociem”.
Președintele PSD a insistat că majorarea pensiilor trebuie realizată în conformitate cu legislația în vigoare.
„Trebuie să facem indexarea pensiilor conform legii, pentru că asta nu e de negociat și nu avem de ce să negociem”, a declarat Sorin Grindeanu.
Pe lângă indexarea pensiilor, Grindeanu a susținut necesitatea reducerii fiscalității asupra veniturilor din muncă. El a reluat propunerea privind eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate (CASS) pentru mame și anumite categorii vulnerabile, inclusiv veteranii și invalizii de război.
„Eu cred că trebuie să vorbim și despre reducerea taxării pe muncă. Avem unele dintre cele mai mari cote de taxare pe muncă în România”, a declarat acesta. „Și, evident, ceva ce noi am propus și când ne aflam la guvernare: eliminarea CASS-ului pentru mame, pentru categoriile vulnerabile, veterani, invalizi de război. Tot e o zi specială astăzi. Lucruri pe care le-a făcut Guvernul Bolojan”.
Sorin Grindeanu i-a criticat și pe cei pe care îi consideră responsabili pentru situația economică actuală și scăderea veniturilor populației.
„Și mă aștept de la cei care au pus România în pământ, că au pus-o în pământ din punct de vedere economic, să aibă decența, domnule Gâdea, să nu mai dea lecții de moralitate”.
Acesta a susținut că este dispus să accepte criticile românilor, dar nu și pe cele venite din partea responsabililor pentru politicile economice pe care le contestă.
„Accept orice lecție de la români, fiindcă sunt cei care sunt în poziția să dea asemenea lecții. Dar să știți că nu accept lecții de la unii care au dat cu barda în economie, și simțim cu toții acest lucru, și au dat cu barda în veniturile oamenilor”.