Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Sorin Grindeanu: România a cheltuit toate fondurile europene destinate transporturilor în acest exercițiu bugetar

VIDEO | Sorin Grindeanu: România a cheltuit toate fondurile europene destinate transporturilor în acest exercițiu bugetar

Sorin Grindeanu: România a cheltuit toate fondurile europene destinate transporturilor în acest exercițiu bugetar

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vorbit duminică, la Digi24, despre situația absorbției fondurilor europene pe segmentul infrastructurii de transport.

Potrivit acestuia, România a reușit să acceseze toate sumele prevăzute pentru acest sector în exercițiul bugetar 2014-2020, ceea ce reprezintă o premieră.

„Pe toate exercițiile bugetare, sigur, PNRR este un alt program, care vine peste exercițiile bugetare și programele operaționale din exercițiile normale, dar până acum noi nu am reușit, de când am intrat în UE să cheltuim sumele de bani pe care le aveam alocate pe zona de transporturi. S-au dat bani înapoi. Acum suntem la finalul exercițiului bugetar 2014-2020, cu acea regulă prin care se mai pot accesa banii până la finalul anului acesta. Noi am terminat. Ceea ce e o premieră. Am terminat în urmă cu o lună banii pe POIM. Vorbim de 4,5 miliarde de euro, sume nerambursabile. S-au terminat aceste sume”, a declarat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu: Am cerut o suplimentare a fondurilor

Totodată, oficialul a explicat că Ministerul a solicitat o suplimentare a fondurilor, dat fiind faptul că sumele care au fost alocate României și care nu vor fi cheltuite până la finalul acestui an vor fi pierdute.

Astfel, spune el, Ministerul Transporturilor a mai primit 450 de milioane de euro, sumă din care deja s-au cheltuit 100 de milioane.

„Am cerut la Ministerul Fondurilor Europene o suplimentare, având în vedere că mai sunt 7-8 luni și sunt anumite componente care nu își vor cheltui banii. Și vor trebui să dea banii înapoi. Și atunci am hotărât cu ministrul Boloș (ministrul Fondurilor Europene, n. red.) să cerem o suplimentare de 10% și am primit această sumă, 450 de milioane în plus, din care am accesat deja 100 de milioane. Eu cred că și diferența de 350 de milioane o vom cheltui în lunile de vară, astfel încât să mai luăm bani de pe alte componente”, a mai spus el.

Ministrul a mai explicat că Programul Operațional de Transport, pe actualul exercițiu bugetar, a fost lansat săptămâna trecută, când oficiali europeni au mers la Constanța. Potrivit lui Grindeanu, proiectele din acest program vor fi demarate lunile viitoare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
„O mizerie și o prostie”. Rusia refuză să trimită către OMS date despre ciumă. Ce se știe până acum despre moartea misterioasă
Cancan.ro
Medic estetician, ucis în plină zi în cabinetul său. Dr. Alexander nu a mai putut fi salvat
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 ajunge în Canada. Cine este scriitoarea care a dat peste cap pronosticurile
Click
Mirela Vaida, din nou în centrul unui scandal grav. A fost amenințată cu moartea și a mers la Poliție
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu a mărturisit ce s-a întâmplat cu Valentina în ziua tragediei: 'S-ar fi certat cu
Ce se întâmplă doctore
Cea mai sănătoasă legumă din lume. E mai bună decât spanacul și are un scor nutrițional de nota 10!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Schimbare majoră pentru Google Maps: Prețurile la combustibil pot fi văzute LIVE. Dar nu în România!
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!