Prima pagină » Actualitate » Sorin Grindeanu, sătul de amenințările lui Bolojan în privința demisiei: „Nu e o tactică care să ne impresioneze, nu asta așteaptă românii”

Sorin Grindeanu, sătul de amenințările lui Bolojan în privința demisiei: „Nu e o tactică care să ne impresioneze, nu asta așteaptă românii”

Ruxandra Radulescu
Grindeanu acuză: românii, victimele unei „scamatorii elaborate” privind deficitul / Sursa: Mediafax Foto - Alexandru Dobre

Sorin Grindeanu a declarat la Antena 3 că PSD nu a intrat în coaliție pentru a genera instabilitate și pentru a schimba guverne după trei luni. 

„Noi nu am intrat în această coaliție ca să producem instabilitate să schimbăm guverne după 3 luni și să dăm jos primul-ministru. Săptămâna aceasta s-au întâmplat lucruri bune la propunerea noastră: s-au plafonat alimentele la alimentele de bază.

Noi i-am cerut să fie semnată autorizația de mediu pentru hidrocentrala de la Pașcani și pentru celelalte hidrocentrale să existe un OUG prin care să fie scutite de aceste proceduri.

O hidrocentrală de la Răstolnița care e în stadiu de 75%, poate produce energie ieftină, și unde acum e oprită construcția, pentru că e un culoar pentru popândăi. Azi i-am cerut primului-ministru să se implice”, a declarat Sorin Grindeanu.

„Această abordare „ne dăm demisiile” nu este bună”

„Această abordare „ne dăm demisiile” nu este bună și văd că premierul și-a nuanțat poziția. Oamenii așteaptă de la noi soluții și responsabilitate. Umflatul mușchilor și ultimatumurile merg o dată.

Nu e o tactică care să ne impresioneze și nu asta așteaptă românii. Când ignori soluții și vin din partea unui partid care are așa pondere mare cum are PSD atât pe plan local cât și pe plan național, păi nu trebuie să te aștepți să ai un drum lin. Noi venim cu soluții constructive, le dezbatem și îmbunătățim și asta e calea de urmat. Trebuie să ne anime dialogul și asta sper să înțelegem cu toții”, a mai adăugat liderul PSD.

„Reforma nu înseamnă concediere”

În ceea ce privește reforma administrației, Sorin Grindeanu a precizat:

„Reforma nu înseamnă concediere. România are nevoie de o reformă a administrației locale, dar și a administrației centrale. Viziunea noastră versus ceea ce susține primul-ministru. Da suntem de acord cu toții să reducem cheltuielile.

Dacă vorbim de bunuri, serviciile în cadrul primăriilor, dacă facem reduceri la acest capitol, la nivel național, putem ajunge la o reducere de 2 miliarde aproape dublu față de ceea ce a propus llie Bolojan”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
A împlinit 17 ani! În ce relații e Mikaela Albu cu Elena, soția tatălui ei: „Există niște limite!”
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea