Prima pagină » Actualitate » Soția unui fost ministru liberal a intrat cu mașina în clădirea unei bănci, în timp ce încerca să parcheze. O femeie aflată la bancomat a fost rănită

Soția unui fost ministru liberal a intrat cu mașina în clădirea unei bănci, în timp ce încerca să parcheze. O femeie aflată la bancomat a fost rănită

foto: viata-libera.ro

Sâmbătă dimineață, o femeie de 66 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un autoturism care a pătruns în clădirea unei bănci din Galați. La volan se afla Xenia Dobre, medic oftalmolog și soția fostului politician Victor Paul Dobre, care, potrivit primelor informații, încerca să efectueze o manevră de parcare.

Mașina a intrat prin peretele de sticlă al băncii

Accidentul s-a produs în jurul orei 10:10, pe strada Brăilei, în centrul orașului. Potrivit Poliției Galați, femeia aflată la volan ar fi pierdut controlul direcției în timpul manevrei și a intrat cu autoturismul prin peretele de sticlă al clădirii, ajungând în zona bancomatului. În acel moment, în apropiere se afla o femeie de 66 de ani, care a fost lovită de mașină.

Victima a fost transportată la spital

Martorii au sunat imediat la 112, iar victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, înainte de a fi transportată la spital. Potrivit medicilor, femeia este în stare stabilă.

Potrivit presei locale, femeia de 71 de ani este medic oftalmolog, iar autoturismul pe care îl conducea avea cutie automată. Există suspiciunea că aceasta ar fi încurcat comenzile mașinii în timpul parcării. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs accidentul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Nicușor Dan, apariție surpriză la Făgăraș. Ținuta în care a fost surprins președintele
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România