Prima pagină » Economic » Statele Unite nu intenționează decuplarea de China, dar VOR CONTRACARA dezechilibrele comerciale

Statele Unite nu intenționează decuplarea de China, dar VOR CONTRACARA dezechilibrele comerciale

Statele Unite nu intenționează să se decupleze de China, afirmă secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, la finalul vizitei în Beijing, avertizând însă că Washingtonul va acționa pentru contracararea practicilor macroeconomice și comerciale chineze care generează dezechilibre.

”În ultima săptămână, am avut oportunitatea de a face progrese asupra unor probleme care contează pentru americani. Am avut întâlniri productive, directe și extinse timp de patru zile în Guangzhou și Beijing cu membri ai conducerii economice a Chinei, inclusiv cu premierul Li (Qiang), cu vicepremierul He (Lifeng), cu guvernatorul Pan (Gongsheng) și cu ministrul Finanțelor, Lan Fo’an”, a declarat Janet Yellen, într-o conferință de presă.

Oficialul american a notat că au fost obținute ”progrese semnificative” în discuțiile cu oficialii chinezi.

”Vicepremierul He Lifeng și cu mine am convenit să lansăm schimburi intense de opinii asupra creșterii echilibrate a economiilor la nivel intern și global. Acest lucru reprezintă o parte importantă a efortului meu de a pleda pentru interesele angajaților americani și ale companiilor, precum și pentru a înțelege mai bine politicile macroeconomice ale Chinei”, a precizat Yellen.

Yellen: Decuplarea economiilor Statelor Unite și Chinei ar genera efecte ”dezastruoase”

Secretarul american al Trezoreriei a admis că o decuplare a principalelor economii ale lumii ar fi ”dezastruoasă”.

”Vreau să explic că în cursul conversațiilor de săptămâna aceasta am subliniat din nou că Statele Unite nu încearcă decuplarea de China. Economiile noastre sunt profund integrate, iar o separare totală, o izolare, ar fi dezastruoasă pentru ambele economii. Chiar dacă acționăm pentru a diversifica rețelele de aprovizionare, încercăm să menținem relațiile comerciale generale și investițiile de care pot beneficia angajații și firmele americane”, a subliniat Yellen.

Oficialul american a atras atenția că există acțiuni economice și comerciale ale Chinei care generează probleme în relațiile economice și pe plan internațional.

”Am exprimat preocupări în discuțiile cu oficialii chinezi că există specificități ale economiei chineze care au efecte negative asupra SUA și la nivel mondial”, a continuat Yellen, menționând supracapacitățile de productie, în special în sectorul vehiculelor electrice, și utilizarea de subvenții, care generează produse ieftine în mod artificial.

”Acțiunile Chinei pot afecta prețurile globale, iar când piața globală este inundată cu produse chineze ținute artificial la prețuri mici, este pusă sub semnul întrebării viabilitatea firmelor americane și străine. Am mai asistat la o astfel de situație. În urmă cu un deceniu, susținerea masivă acordată de China a condus la producția de oțel chinezesc la prețuri sub-standard care a inundat piața mondială, decimând industrii în întreaga lume și în SUA. Am transmis clar că președintele Biden și cu mine nu vom mai accepta o astfel de realitate”, a subliniat Yellen.

În replică, premierul Li Qiang a cerut Statelor Unite, conform agenției Xinhua, ”să se abțină să transforme problemele economice și comerciale în probleme politice sau de securitate”.

Foto: Profimedia

Citește și:

Comisia Europeană aprobă continuarea unui program al ROMÂNIEI de susținere a companiilor în contextul războiului din Ucraina

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, decizie crucială azi pentru Guvernul Luca Niculescu! Sorin Grindeanu are trei variante pe masă
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
„AI-ul nu iartă”. Temeri în rândul programatorilor din România: salarii mai mici și joburi în pericol
Mediafax
Rusia pregătește scenarii pentru un război cu Europa până în 2045. Punctul vulnerabil al europenilor
Click
Cazări inedite în România: dormi sub stele într-o căruță cu coviltir, cu baie și aer condiționat
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Rețetă supă cremoasă de fasole albă și usturoi. Ai nevoie de doar 5 ingrediente și e ideală pentru sezonul rece
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!