Prima pagină » Sănătate » Studiu. Tulburările de somn, la fel de dăunătoare ca fumatul

Studiu. Tulburările de somn, la fel de dăunătoare ca fumatul

Tulburările de somn reprezintă un factor de risc major pentru declanșarea crizelor cardiace și a accidentelor vasculare cerebrale (AVC), potrivit unui studiu american realizat în cadrul unui program de cercetare inițiat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), informează site-ul santelog.com.

Tulburările de somn ar trebui incluse în aceeași categorie de factori de risc alături de fumat, lipsa activităților fizice și alimentația deficitară, precizează autorii acestei cercetări științifice. Studiul, prezentat la congresul Euro Heart Care organizat la Dubrovnik, în Croația, în colaborare cu Asociația croată a infirmierilor și infirmierelor din domeniul cardiologiei, estimează că riscul de AVC crește de patru ori în cazul persoanelor care suferă de tulburări de somn.

Profesorul Valery Gafarov, de la Lee College Baytown, din statul american Texas, reamintește rata ridicată a mortalității ce a fost asociată cu maladiile cardiovasculare, de aproape 50% în cazul deceselor premature, iar 80% dintre aceste cazuri sunt provocate de infarct miocardic și AVC. Ipoteza cercetătorului american se bazează pe o legătură foarte puternică între tulburările de somn și dezvoltarea riscului cardiovascular. Profesorul Gafarov consideră că tulburările de somn ar trebui să fie considerate un factor de risc evitabil, care ține de stilul de viață.

Studiul, desfășurat în cadrul programului MONICA (Multinational MONItoring of trends and determinants in CArdiovascular disease) al OMS, a examinat relația dintre tulburările de somn și riscul pe termen lung de criză cardiacă și AVC, pe un eșantion de 657 de bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, fără antecedente medicale, care au fost monitorizați timp de 14 ani. Calitatea somnului a fost evaluată la debutul studiului, în 1994, folosind Scala Jenkins.

Pe durata studiului, cercetătorii au remarcat faptul că 63% dintre participanții care au suferit o criză cardiacă sufereau și de tulburări de somn.

Aceste tulburări de somn au fost asociate la rândul lor cu anxietate, depresie, epuizare și stres.

Astfel, participanții care sufereau de tulburări de somn prezentau un risc de infarct miocardic de până la 2,6 ori mai mare și un risc de AVC de până la patru ori mai mare în raport cu participanții care aveau un somn bun.

Tulburările de somn apar în rândul persoanelor care dorm mai puțin de șapte ore pe noapte.

Cele mai frecvente cazuri de tulburări de somn au fost înregistrate în rândul participanților văduvi și divorțați, cu un nivel inferior de studii și cu un statut socio-profesional modest.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Nicușor Dan nu a mai desemnat un premier de 29 de zile. Ce spun juriștii și deciziile CCR
Digi24
Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul-șef al Armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski. Cine îi ia locul
Cancan.ro
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $ al lui Christopher Nolan
Mediafax
ȘOCANT! Șase beri îl pot lăsa fără un AVION de 95.000 DE DOLARI! Povestea de la Curtea Supremă a SUA
Click
Irina Margareta Nistor a dat verdictul. Ce spune despre filmul Odiseea, regizat de Christopher Nolan: „Are câteva scene care ar fi putut lipsi”
Digi24
Trump anunță noua țintă de pe teritoriul Iranului: Muntele Târnăcopului, care adăpostește un complex nuclear. „Vom ataca foarte curând”
Cancan.ro
Mișcarea religioasă care a stârnit panică în București! Fiul astroloagei, ademenit de adepții sectei controversate
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Ziua în care Iancu de Hunedoara ajungea o legendă. Victoria care a dat naştere unei practici păstrate şi la ora actuală