Prima pagină » Actualitate » Scene STUPEFIANTE în Craiova. Mai mulți hoți deghizați au furat ghivecele cu flori și mobilierul unui hotel: „Dacă le recunoașteți, dați-ne de știre”

Scene STUPEFIANTE în Craiova. Mai mulți hoți deghizați au furat ghivecele cu flori și mobilierul unui hotel: „Dacă le recunoașteți, dați-ne de știre”

Elena AiluţoaeiMara Răducanu

Caz tragicomic la Craiova, după ce, mai multe persoane au furat ghivecele cu flori și mobilierul de la un hotel din Craiova. Polițiștii Secției 5 Poliție Craiova au fost sesizați de o femeie, de 63 de ani, din municipiul Craiova, patroana unui hotel că în noaptea de 1 mai, în intervalul orar 1.00 – 2.00, persoane necunoscute ar fi sustras opt ghivece cu flori, două fotolii, o canapea și o masă, bunuri ce se aflau în fata unei societăți comerciale situată pe strada Amardia, din localitate. Hoții aveau pe fata măști de protecție să nu fie recunoscuți.

Potrivit informațiilor existente, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale.

„Să vă fie rușine de gestul făcut, ați furat florile apoi ați revenit și după mobilier, vă așteptăm să comandați și mici de la restaurant apoi să vă așezați confortabil la masă. Dacă le recunoașteți dați -ne de știre!”, au postat cei de la hotel pe pagina de facebook.

CITIȚI ȘI:

ANAF, amplă acțiune antifraudă la nivel național de 1 Mai. Operatorii economici, ATENȚIONAȚI : „Fiscalitate echitabilă pentru contribuabili”

DOSARUL permiselor de la Suceava. 79 de inculpați au fost trimiși în judecată / Mita cerută, între 200 și 5.500 de euro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Paradox hidrologic: În timp ce Dunărea și majoritatea râurilor scad, Someșul ar putea fi singurul mare râu cu debite în creștere
Digi24
„Nu am mai văzut niciodată așa ceva”: Rusia a doborât o dronă portugheză rară și o va studia la un institut de cercetare
Cancan.ro
Straniul caz al pacientului Cheloo de la Psihiatrie. De ce afecțiune suferă și cum a ajuns să arate acum
Prosport.ro
Prezentatoarea TV, postare despre o plajă de nudiști: „Bine te-am găsit, Amsterdam”
Adevarul
Vinovații pentru criza generată de secarea Dunării: „România nu ar fi avut probleme dacă trei investiții erau făcute la timp”
Mediafax
Războiul din Ucraina se simte tot mai aproape. Numărul alertelor RO-Alert din Tulcea a explodat
Click
„Cel mai frumos sat din lume” încasează 1.000 de euro pe săptămână din amenzi pentru parcare ilegală. „Îi vedem lăsând mașinile pe trotuare”
Digi24
Până când mai poate fi folosit buletinul vechi. Autoritățile au stabilit pentru cine se mai eliberează cartea de identitate model 1997
Cancan.ro
Minunea care i-a alinat suferința lui Ropotan după accidentul cu microbuzul lui Dinamo 2. Soția lui, Raluca, este din nou însărcinată!
Ce se întâmplă doctore
Cine își aduce aminte de Alina Crișan, fostă solistă a trupei ASIA? Ce s-a ales de ea: a fost condamnată la închisoare cu suspendare. Ce acuzații i se aduc
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
RAR anunță ce culoare preferă românii când își cumpără o mașină
Descopera.ro
Cum să faci pe oricine să vrea să fie prieten cu tine?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Descopera.ro
Singurul loc din Sistemul Solar în care astronomii au observat direct un material ciudat