Prima pagină » Actualitate » DOSARUL permiselor de la Suceava. 79 de inculpați au fost trimiși în judecată / Mita cerută, între 200 și 5.500 de euro

DOSARUL permiselor de la Suceava. 79 de inculpați au fost trimiși în judecată / Mita cerută, între 200 și 5.500 de euro

Mara Răducanu
DOSARUL permiselor de la Suceava. 79 de inculpați au fost trimiși în judecată / Mita cerută, între 200 și 5.500 de euro

Zeci de inculpați au fost trimiși în judecată, iar 18 au acceptat încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției, în cel de-al nouălea dosar privind fapte de corupție legate de eliberarea permiselor de conducere, anunță DNA. În acest dosar au fost trimiși în judecată 79 de inculpați, iar 18 inculpați au solicitat încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției, între care un ofițer de poliție, intermediari și candidați la examenul pentru obținerea permisului de conducere care, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei teoretice a examenului de obținere a permisului de conducător auto, în cursul anului 2020.

Dosarul de urmărire penală, precum și acordurile de recunoaștere a vinovăției, au fost trimise spre judecare Tribunalului Suceava.

Este important de precizat că acest dosar a fost disjuns având în vedere dimensiunea infracțională și numărul mare de persoane implicate în întreaga procedură de examinare, potrivit informațiilor Mediafax.ro.

În prezentul dosar, privind doar fraudarea probei teoretice, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate:

  • Obreja Radu Ionuț, la data faptelor comisar șef de poliție și șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, un instructor auto pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la luare de mită în formă și alte persoane fizice pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată, cumpărare de influență sau dare de mită.
  • Anterior, în cauză, în perioada 2022 – 2025, au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției cu optsprezece (18) inculpați, candidați la examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere, pentru săvârșirea mai multo infracțiuni de dare de mită și cumpărare de influență.
  • Potrivit procurorilor, începând cu luna ianuarie a anului 2020, în calitate de comisar șef și coordonator al Compartimentului examinări permise de conducere, inculpatul Obreja Radu Ionuț, împreună cu alți polițiști din cadrul aceluiași compartiment, ar fi constituit un grup infracțional organizat, din care ar fi făcut parte și instructori auto și administratori de școli de șoferi, precum și persoane fără o calitate specială.
  • S-ar fi urmărit astfel ca, printr-o acțiune concertată, să se fraudeze, în schimbul unor sume de bani primite cu titlu de mită, examenele teoretice pentru obținerea permisului de conducere.

„Diverse sume de bani, cuprinse între 800 de euro și 1.800 de euro pentru a comunica răspunsurile corecte”

„Concret, inculpatul Obreja Radu Ionuț, în calitate de lucrător la sala de examinare, ar fi pretins și primit de la candidați/cursanți prin intermediul unor lucrători de poliție sau a altor intermediari, diverse sume de bani, cuprinse între 800 de euro și 1.800 de euro pentru a comunica candidaților răspunsurile corecte aferente examenului teoretic pentru obținerea permisului de conducere sau pentru a permite candidatului să pătrundă în sala de examinare având asupra sa echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio/video utilizate în vederea fraudării probei teoretice din cadrul examenului pentru obținerea permisului d conducere. (…)

De asemenea, procurorii arată că, în cursul anului 2020, 94 de inculpați, candidați la examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere, beneficiind de ajutorul unor intermediari, ar fi remis inculpatului Obreja Radu Ionuț cu titlul de mită sume de bani cuprinse între 200 de euro și 5.500 de euro, pentru ca acesta din urmă, în calitate de lucrător la sala de examinare, să le comunice candidaților respectivi răspunsurile corecte aferente examenului teoretic pentru obținerea permisului de conducere categoria B.

În prezența avocaților, cei 18 inculpați care au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv pedepse cuprinse între 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și un an și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”, au conchis procurorii DNA.

Sursă foto: Gândul

CITIȚI ȘI:

Elena Udrea rămâne cu o PEDEAPSĂ mai mică de executat. Avocat: „Pe la jumătatea lui iunie poate formula cererea de liberare condiționată”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât de sigure sunt clădirile din București? Neregulile de pe șantiere care pot pune vieți în pericol
Digi24
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Cancan.ro
Ce meserie practică mama Claudiei Ion? Deși concurenta Insula iubirii a spus că e polițistă, femeia se ocupă cu altceva
Prosport.ro
Imagini demențiale din casa Anamariei Prodan și a lui Ronald Gavril din SUA! „Iubirea mea e cel mai bun bucătar”, spune impresara, în prosop de baie. EXCLUSIV
Adevarul
„Nimănui nu-i pasă de o diplomă”. Cât câștigă românii fără facultate și de ce mulți regretă că nu au studii superioare
Mediafax
Cum vede România o italiancă ajunsă aici din întâmplare. Ce a surprins-o după ce a descoperit țara
Click
Marcel Ciolacu, adevărul despre blana Sorinei Docuz. Cât a costat și de unde a fost cumpărată, de fapt: „O presupunere nu ține loc de documentare”
Digi24
Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Cancan.ro
Ce bolid decapotabil conduce Eduard Vlădescu de la Insula iubirii? Pilotul are gusturi fine
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu a elucidat un mister vechi de 150 de ani despre o specie dispărută
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”