Prima pagină » Magazin » Unul dintre cei mai iubiți lei din Africa, UCIS de un american: ”Este o crimă atroce”

Unul dintre cei mai iubiți lei din Africa, UCIS de un american: ”Este o crimă atroce”

Cel mai faimos leu dintr-un parc natural din Zimbabwe, Cecil, a fost omorât de un dentist american în cursul unei partide ilegale de vânătoare, ai cărei organizatori vor compărea miercuri în fața justiției din această țară africană, transmit marți AFP și EFE.

Calificată drept ‘crimă atroce’ de ministrul turismului din Zimbabwe, Walter Mzembi, uciderea felinei a provocat un val de revoltă la nivel internațional și a dat un nou impuls organizațiilor ecologiste care solicită interzicerea vânătorii de lei pe întregul teritoriu al acestui stat și nu numai în parcurile naturale.

În vârstă de 13 ani, celebru pentru coama lui neagră, Cecil era vedeta parcului Hwange, care a primit anul trecut 50.000 de vizitatori, dintre care 23.000 străini.

Potrivit unui ONG de mediu, la 6 iulie, animalul ar fi fost atras, în timpul nopții, în afara parcului cu ajutorul unei carcase de animal legate de un vehicul în mișcare. Stomatologul Walter James Palmer a tras apoi asupra lui cu un arc cu săgeți, dar nu a reușit decât să-l rănească.

‘L-au urmărit și l-au găsit abia după 40 de ore și atunci a fost ucis cu focuri de armă’, a explicat pentru presa locală președintele organizației Zimbabwe Conservation Task Force (ZCTF, Forța Specială pentru Conservarea mediului din Zimbabwe), Johnny Rodrigues.

Inițial, s-a crezut că responsabil de moartea falnicului leu era un spaniol, dar această organizație a stabilit că vânătorul, despre care nu se știe dacă mai este în zonă, era Walter James Palmer, un dentist bogat din statul american Minnesota. Informația a fost confirmată, într-o conferință de presă organizată marți la Harare, de către Asociația Operatorilor de Safari din Zimbabwe (SOAZ).

Walter James Palmer a fost lăudat cu ani în urmă în presă pentru aptitudinile sale sportive. În 2009, ziarul ‘New York Times’ spunea despre el că ar fi învățat să tragă cu arcul la vârsta de 5 ani și că era capabil să ‘nimerească o carte de joc trăgând de la 90 de metri distanță’.

Vânătorul profesionist Theo Bronkhorst, care a organizat acțiunea, și fermierul Honesto Ndlovu, pe terenul căruia a fost omorât Cecil, vor compărea miercuri, acuzați fiind de braconaj, în fața tribunalului din orașul turistic Victoria Falls, în care se află renumita cascadă Victoria de pe fluviul Zambezi.

Povestea tristă continuă întrucât și puii lui Cecil sunt sortiți pieirii. Masculul care va prelua conducerea familei îi va ucide pentru ca femelele să aducă pe lume propriii lui urmași, potrivit experților, scrie Agerpres.

Recomandarea video

Mediafax
Vești rele pentru turiștii obezi! Aceștia nu mai au voie pe măgăruși în Santorini
Digi24
De ce ar putea armistițiul din Iran să ducă la un dezastru: Capcana în care SUA au fost prinse 12 ani și în care riscă să cadă din nou
Cancan.ro
BBC Weather îi contrazice pe meteorologii Accuweather: Cum va fi vremea de Paște în București, de fapt
Prosport.ro
Gestul neașteptat al miliardarului Savvidis pentru Răzvan Lucescu. Cu cine s-a trezit la înmormântarea lui Mircea Lucescu
Adevarul
Cine a câștigat și cine a pierdut în negocierea pentru șefii parchetelor. Fost consilier prezidențial: „Putem specula că în pachet au intrat și șefii serviciilor”
Mediafax
Adio unei practici foarte des întâlnite în hoteluri: Uniunea Europeană elimină acest element din camerele de hotel
Click
Locul din România unde primăvara arată spectaculos. Poți admira magnolii rare, vechi de un secol
Digi24
„Ghost Murmur”: cât de real este instrumentul CIA care a urmărit bătăile inimii aviatorului american dispărut în Iran
Cancan.ro
Ce i-a adus sfârșitul lui Mircea Lucescu, de fapt! Ovidiu Ioanițoaia a făcut dezvăluirea!
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Restricții în trafic de Paște. Unde se circulă cel mai greu?
Descopera.ro
Cât de des ar trebui spălați blugii? Mulți greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Când Europa a apăsat pe trăgaci: Mecanismul care a împins lumea în Primul Război Mondial