Prima pagină » Știri politice » Valeriu Stoica, „părintele” pensiilor speciale, avertizează asupra „pericolului DEMONIZĂRII magistraturii”: „Vrem să devenim China sau Rusia?!”

Valeriu Stoica, „părintele” pensiilor speciale, avertizează asupra „pericolului DEMONIZĂRII magistraturii”: „Vrem să devenim China sau Rusia?!”

Fostul lider al Partidului Național Liberal, Valeriu Stoica, considerat unul dintre arhitecții sistemului de pensii speciale, a participat la întâlnirea de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan și reprezentanții magistraților, pentru a discuta controversata reformă a pensiilor de serviciu. Stoica lansează un apel la echilibru și a avertizat asupra riscului transformării dezbaterii într-o campanie de demonizare a sistemului judiciar.

„A fost o mediere. Problema pensiilor de serviciu nu se reduce la magistrați. Din totalul efortului bugetar pe care îl face statul român reprezintă puține procente. Militarii, de exemplu, reprezintă un procent mai mare. Această problemă trebuie privită în ansamblul ei”, declară fostul președinte al PNL.

În opinia sa, inițiativa președintelui Nicușor Dan de a consulta direct reprezentanții sistemului judiciar a fost una firească și spune că „nu s-a ajuns la un punct comun”.

„Era normal ca Nicușor Dan să vadă părerile reprezentanţilor instituţiilor din sistemul judiciar. Au fost discuții civilizate. Dacă această mediere s-ar fi făcut mai devreme, rezultatele ar fi fost mai rapide. Problema este acum complicată din cauza evoluției în timp. Nu a existat un singur punct de vedere comun privind cuantumul pensiei și vârsta de pensionare. Am fost de acord cu toții că întâlnirea a fost utilă, dar nu, nu s-a ajuns la un punct comun”.

„Puterea judecătorească, o condiție a democrației”

Fostul președinte PNL subliniază și diferența fundamentală dintre magistrați și alte categorii de salariați.

„În discuțiile care au avut loc în ultimii ani se uită că magistrații nu sunt nici funcționari de stat, nici simpli salariați. Puterea judecătorească constituie o condiție necesară pentru funcționarea democrației, pentru funcționarea statului de drept”.

Dincolo de aspectele financiare, Stoica atrage atenția că problema este mult mai amplă, fiind vorba despre încrederea cetățenilor în sistemul juridic.

„Problema este diferită. Noi discutăm în momentul de față despre tensiunele sociale, despre modul în care funcționează justiția, Ministerul Public. Și cred că din această perspectivă magistrații trebuie să înțeleagă care sunt așteptările în ceea ce privește activitatea lor. Dacă într-o țară cetățenii au sentimentul că justiția nu funcționează, sentimentul de nemulțumire crește. Asta nu se întâmplă doar în România, ci în toate țările. Sunt foarte mulți magistrați care înțeleg aceste probleme, preocupați să le rezolve”, adaugă Valeriu Stoica în interviul HotSpot.

„Pericolul demonizării magistraturii este uriaș”

Valeriu Stoica trage și un semnal de alarmă asupra unei direcții periculoase pe care ar putea-o lua dezbaterea publică despre reforma anunțată de premierul Ilie Bolojan.

„Trebuie să privim lucrurile din ambele perspective. Există un mare pericol acolo. Pericolul demonizării magistraturii. Pentru că problemele reale nu trebuie să fie folosite pentru a pune la zid magistratura. Este o mare eroare. Pensiile de serviciu nu sunt doar la magistrați. Cum spuneam mai devreme, în totalul pensiilor de serviciu, cele ale magistraților reprezintă doar 4-5%. În ansamblu trebuie privit dacă aceste categorii profesionale justifică un asemenea tratament. Trebuie ținut cont de specificul activității, iar aici este vorba despre puterea judecătorească, necesară democrației. Vedem ce se întâmplă în țări autoritare, fără putere judecătorească. Vrem ca România să devină un stat precum China sau Rusia?!”, încheie fostul liberal.

Foto: Mediafax/ Alexandru Dobre

Video: YouTube/ HotSpot


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SANCȚIONAT în fața lui Kim Jong-un! Proces de corupție la cel mai înalt nivel în Coreea de Nord
Digi24
Cine poate ieși mai devreme la pensie în România. Lista domeniilor în care se reduce vârsta standard și condițiile prevăzute de lege
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Va ataca Rusia România? Expert în studii de război: „Pe termen scurt nu, dar există un scenariu îngrijorător”
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Ce se întâmplă cu băiatul lui Christian Sabbagh. Cum se simte micuțul Geo după autotransplantul cu celule stem
Digi24
Dilema succesiunii în Iran. Ce dezvăluie absența lui Mojtaba Khamenei de la înmormântarea tatălui său despre noua Republică Islamică
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut