Prima pagină » Video » VIDEO | Doru Octavian Dumitru, invitat la podcastul Altceva, cu Adrian Artene: ”Politica e foarte pretențioasă”

VIDEO | Doru Octavian Dumitru, invitat la podcastul Altceva, cu Adrian Artene: ”Politica e foarte pretențioasă”

Elena Popescu

Doru Octavian Dumitru, sau părintele Stand-Up-ului românesc, așa cum îl consideră mulți, a fost invitatul lui Adrian Artene în ediția de săptămâna aceasta a podcastului ”Altceva”.

Printre altele, celebrul comediat a vorbit și despre perioada de dinainte de revoluția din 1989, perioadă în care s-a confruntat cu cenzura vremurilor de atunci.

Adrian Artene: ”Era riscant acest număr, acest spectacol, cum funcționa cenzura cazul dumneavoastră?”

Doru Octavian Dumitru: ”Eu am pornit la drum din 82, oficial, cum ar veni. Aveam, de exemplu, o replică în care spuneam că eram în gară și călcam pe peron. Era peron, sub noroi. Și lor le plăceau astea. Pentru că erau altfel. Întotdeauna mi-a plăcut să am un alt sens, un alt sens pe care să nu-l prindă oricine. Îmi place când când publicul spune: ‘am prins-o’. Adică, și eu mă uit așa cu drag la ei. Te crezi deștept? Da, să știi că ești deștept. Adică atât cât pot eu să fiu deștept, cât să le dau și ei să se prindă. Există o problemă pe care noi o avem. Se numește ne cățărăm în noi înșine și asta facem de fapt.

Ne cățărăm și pe cel din fața noastră cu teorii, cu diverse gânduri, idei. Dacă ăla, de exemplu, din nefericire pentru el, e de acord cu noi, gata, începem cățărarea, s-a terminat”.

Adrian Artene: ”S-a cățărat cineva vreodată pe dumneavoastră?”

Doru Octavian Dumitru: ”Eu cred că mulți mulți, dar trebuie să-ți dai seama”.

Adrian Artene: V-ați studiat vreodată dosarul (de la CNSAS) să vedeți dacă ați  deranjat înainte?

Doru Octavian Dumitru: ”Eu nu puteam să studiez dosarul din moment ce m-au chemat 3 zile și m-au ținut 3 zile acolo, așa că dosarul era făcut. Știam ce m-au întrebat, mi-au zis doar să mă potolesc. Mi-a zis: ‘ domnule, știi ce urmează’?

Știi ce urmează, nu? Cinci – șase ani (n.r. de închisoare) pentru că ai te-ai luat de președintele țării. Și-mi zice că ce s-ar fi întâmplat pe vremea regelui, că se numea crimă de lesmajestate. Nu știu, așa o fi fost, nu îmi dau seama, că noi ne uităm la capitalist, că este libertate”.

Adrian Artene: ”Și v-ați astâmpărat după acea discuție?”

Doru Octavian Dumitru: ”Pe vremea aceea era un maior care mi-a spus : Domnule, uite, poți să fii un foarte bun comediant fără să faci politică. Politica e foarte pretențioasă. Să o punem așa în cuvinte, s-o lăsăm dulce și poate să te ducă într-un domeniu chiar răutăcios. Cred că poate la început, cel care a pornit în politică și-a dorit să facă bine tuturor. După aceea s-a inclus pe el și a apărut ca și coșul pe care îl spargi, a devenit al lui. Păi, ia, uite, trebuie spart coșul ăla. Păi și ce, ca să ce? Eu sunt cel care trebuie să arăt bine. Eu sunt cel care trebuie să am. Eu sunt cel care… Dar, de fapt, el a rămas coșul. Până la urmă, omul din politică e coșul care ne jenează pe noi, care ne arată că nu suntem plăcuți. Ne și deranjează că te ustură, rămâne, rămâne semn”.

Fiecare episod „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit pe Youtube.  Urmărește  „Altceva cu Adrian Artene” pe FACEBOOK și INSTAGRAM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!