Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Florin Cîţu evită să spună dacă e de acord ca certificatul verde să nu fie obligatoriu la locul de muncă. „E important să fie o motivație pentru oameni să se vaccineze”

VIDEO | Florin Cîţu evită să spună dacă e de acord ca certificatul verde să nu fie obligatoriu la locul de muncă. „E important să fie o motivație pentru oameni să se vaccineze”

Madalina Prundea
Florin Cîțu, președintele PNL / Sursa: Facebook - PNL

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, joi, la Senat, că este important ca acest certificat verde să fie o motivaţie pentru oameni să se vaccineze, dar să poată să fie ținută și economia deschisă, în contextul discuțiilor despre proiectul certificatului verde şi despre ultima modificare propusă, prin care accesul la locul de muncă nu va fi condiţionat de acest document. Liderul liberal a fost întrebat de mai multe ori dacă este de acord cu această prevedere însă nu a dat un răspuns ferm.

„Astăzi există certificatul verde în România. El se folosește, știți foarte bine, când mergi la mall, la restaurante. Este o Ordonanță pe care am dat-o și rolul acesteia a fost de a stimula campania de vaccinare, prin a motiva oamenii să se vaccineze și de a menține economia deschisă. Vom vedea dacă există o modalitate de îmbunătățire a ceea ce avem acum, așteptăm varianta de la Guvern și apoi o să putem să discutăm pe ea”, a spus Florin Cîțu.

Liderul liber a fost întrebat de câteva ori dacă e de acord ca acesta să fie obligatoriu la locul de muncă, însă nu a dat un răspuns concret. „Ce am făcut sau cu ce am fost eu de acord, am făcut. Acea Ordonanță este un proiect de lege în Parlamentul României, unde vorbeam despre sistemul sanitar și de stat și de privat, apoi a fost extinsă. Acum nu pot să vorbesc despre ceva ce nu avem. Când o să avem o variantă… (…) Da, a fost trimisă o variantă, dar nu este varianta finală. Când o să avem o variantă finală, o să putem să discutăm”, a spus președintele PNL.

„Măsurile trebuie să fie și constituționale”

El a precizat că a spus că avem un proiect în Parlamentul României și să se continue cu acesta, dar dacă există un proiect care îmbunătățește ceea ce există în prezent, responsabilii de la MS să vină cu acest proiect, „să-l vedem și putem să discutăm”.

Întrebat iar dacă e de acord, de principiu, ca la locul de muncă să mergem doar pe baza certificatului verde, atunci când incidența este mare, Florin Cîțu a spus: „Eu sunt de acord cu toate măsurile care stimulează campania de vaccinare. Trebuie să ne gândim că orice măsură ia un Guvern are efecte directe și indirecte și ele trebuie să fie și constituționale. Până când nu avem o variantă, eu nu pot să discut. Cu ce am fost eu de acord și ce am vrut să fac, știți foarte bine, este în Parlamentul României, este o ordonanță care a trecut. Cu asta am fost eu de acord. Celelalte când o să vină, atunci o să putem discuta despre ele”.

Florin Cîțu a eeplicat faptul că, ieri, a spus că există avem o variantă, a trimis-o către specialiștii juriști să vadă dacă este constituțională și să meargă mai departe. „Ceea ce vă pot spune eu, orice măsură luăm, trebuie să aibă o motivație și să ne gândim la impact. Uitați-vă la măsurile pe care le-am luat pentru economie, rezultatele se văd acum. Așa și pentru sănătate. Trebuie să fie măsuri care, bineînțeles, trebuie să fie legale, constituționale, dar care să aibă și un rezultat. Din punctul meu de vedere, important este ca acest certificat verde să fie o motivație pentru oameni să se vaccineze, dar să mențină și economia deschisă”, a spus Florin Cîțu, precizând ca în prezent avem o ordonanță care este în vigoare, iar dacă legea de aprobare a Ordonanței trece, acest certificat rămâne până la finalul anului.

Liderul liberala spus că a fost de acord cu proiectul pe care l-a depus în Parlamentul României, votat de unii colegi în Senat și că va discuta pe baza unei eventuale alte variante de proiect.

Întrebat cum ar trebui să arate varianta de proiect, liderul PNL a spus: „Din punctul meu de vedere, trebuie să arate așa cum l-am făcut eu. Ceea ce noi am discutat atunci este ceea ce cred eu. Dacă cineva vine cu argumente și un alt proiect care este mai bun, specialiștii I să spună dacă e mai bun și o să mergem să-l votăm. Eu v-am spus doar că, din punctul meu de vedere, certificatul verde trebuie să aibă două condiții, să mențină economia deschisă și să susțină campania de vaccinare. Așteptăm variantele. Nu putem să discutăm când nu avem”, a spus președintele Florin Cîțu.

„Eu susțin varianta pe care am pus-o în Parlamentul României și ordonanța pe care am aprobat-o”, a subliniat Florin Cîțu, precizând că acest proiect trebuie să fie constituțional pentru că „există riscul ca Avocatul Poporului sau altcineva să atace la CCR și tot acest efort să fie degeaba”.

Întrebat dacă suspendarea contractului de muncă, în lipsa certificatului verde, ar fi neconstituţională, Florin Cîţu a spus că nu are încă această informaţie.

Traseul legii

Senatul a respins, în 27 octombrie, în lipsa voturilor necesare, propunerea legislativă privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, după ce comisiile reunite adoptaseră un raport de admitere, cu amendamente, iar proiectul a mers la Camera Deputaților, care este for decizional.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat atunci că social-democrații așteaptă forma finală a proiectului de lege înainte de a decide dacă o atacă sau nu la Curtea Constituțională. Propunerea legislativă a fost declarată respinsă în plenul Senatului, chiar dacă cei mai mulți senatori prezenți s-au exprimat „pentru”. Proiectul a fost votat de 67 de senatori și avea nevoie de 69 de voturi pentru a trece.

Social-democraţii nu sunt de acord ca certificatul COVID să fie obligatoriu la locul de muncă, au precizat surse din partid pentru News.ro, astfel că proiectul la care a lucrat Alexandru Rafila nu mai e de actualitate. Decizia privind eliminarea acestei obligativităţi la locul de muncă a documentului a fost luată în urma unei discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit sursei citate, PSD consideră că o condiţionare a dreptului la muncă de prezentarea certificatului COVID este neconstituţională, şi nu se poate aplica.

Social-democraţii şi liberalii s-au întâlnit, miercuri seară, cu preşedintele Klaus Iohannis, concluzia reieşind în urma acestei discuţii cu şeful statului.

Până miercuri, 23 decembrie, au fost generate în total peste 10,5 milioane de certificate, cele mai multe, peste 9,58 de milioane pentru a atesta vaccinarea împotriva COVID-19.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli