Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Hanul Solacolu, unic din punct de vedere arhitectural (DOCUMENTAR)

VIDEO | Hanul Solacolu, unic din punct de vedere arhitectural (DOCUMENTAR)

Oana Zvobodă
VIDEO | Hanul Solacolu, unic din punct de vedere arhitectural (DOCUMENTAR)

Hanul Solacolu a fost de fapt o fabrică de produs paste din București. Este localizată de-a lungul Căii Moșilor, o stradă comercială care a fost folosită pentru a se face legătură între Târgul Dinlǎuntru al Bucureștiul și cea mai mare piață din oraș.

Ca arhitectură, Hanul Solacolu este unic în București, cu două porți mari și stilul arhitectonic în forma de „U”. Arhitectura lui combină contururi tradiționale cu puține elemente occidentale. A fost construită în 1859 de frații Solacoglu, negustori din Sviștov, Bulgaria care s-au stabilit în Valahia. În acest han a locuit Liuben Karavelov, lider al emigrației revoluționare bulgare, în ajunul războiului ruso-româno-turc din anii 1877-1878, la care au participat și voluntari bulgari.

Liuben Stoicev Karavelov a fost un scriitor bulgar și militant de seamă în cadrul mișcării de renaștere națională. Acesta consolidează genul scurt în literatura bulgară, îndrumându-l spre realismul de puternice accente dramatice. Prin povestirile sale, a inaugurat istoria nuvelisticii moderne bulgare, în care abordează tehnica expozitivă și tematica socială. A avut o bogată activitate publicistică, fiind editor al revistelor Znanie și Svoboda.

În anii 1990, administrația orașului a evacuat locuitorii ilegali ai hanului și s-a presupus că va începe procesul birocratic de refacere a clădirii, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Clădirea zace în zilele noastre într-o stare de ruină, cu ușile și geamurile blocate de șiruri de metale, bare și plăci.

Deși i-a fost afectată autenticitatea, clădirea are o deosebită valoare culturală.O placă comemorativă, amintește că la han a locuit liderul emigraţiei revoluţionare bulgare în ajunul Războiului de Independenţă.

Hanul Solacolu, afectat de un incendiu

Clădirea a fost afectată de un incendiu în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi-a păstrat caracterul de locuinţă până spre sfârşitul anilor ’80. La acel moment a fost însă în pericol de demolare. În anul 1997, Hanul era în proprietatea Primăriei Generale și a fost introdus în Planul Naţional de Restaurare pentru reabilitarea centrului istoric. Chiar și așa, nimic nu s-a întâmplat.

În 2003, hanul a fost retrocedat urmașilor familiilor Solacolu, iar în 2007 au fost evacuați din han așa-zișii „chiriași”, care desfășurau activități infracționale în clădirea hanului. Și atunci s-a vorbit despre restaurare, dar proiectul a rămas la stadiul de discuție.

Există mai multe notițe în arhive cu privire la modul în care arăta hanul: unele menționează ca avea 1000 mp și 100 de camere, iar altele fabrica de paste făinoase, cu magazine și pivnițe pentru depozitarea mărfurilor, iar la etaj, apartamente pentru familia de orgine bulgară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții lui Alexandru Andrei Chelmu, fiul lui Sorin Chelmu. Totul a pornit de la o durere de cap
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Sutiene de mii de lei, parfumuri și pantofi cu toc. Dezmăț din bani public la ANM
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical în zilele următoare! Furtuna Felicia va aduce ploi și vânt puternic în România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli