Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Marcel Ciolacu, despre neînțelegerile dintre Rareș Bogdan și Bogdan Aurescu: „E o perioadă în care mai cedează și nervii”

VIDEO | Marcel Ciolacu, despre neînțelegerile dintre Rareș Bogdan și Bogdan Aurescu: „E o perioadă în care mai cedează și nervii”

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a vorbit miercuri despre disputa dintre europarlamentarul liberal Rareș Bogdan și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

În cadrul unui interviu acordat Digi24, liderul social-democrat a spus că politicienii trebuie să aibă grijă atunci când fac declarații, mai ales când este vorba despre situații tensionate, ca cea actuală.

În acest context, Ciolacu a refuzat să dea un răspuns atunci când a fost întrebat dacă Aurescu va mai face sau nu parte din viitorul Guvern, după rotativa din luna mai.

„E o perioadă în care mai cedează și nervii. Ar trebui să ne cântărim foarte bine vorbele, ca și politicieni, mai ales dacă mai ocupăm și funcții în Guvernul României sau suntem europarlamentari. Dacă extrapolez, aș putea spune că deodată PNL este rusofil, dacă mergem pe o logică de rea-credință. Dar este totuși membru în coaliție. Trebuie să fim foarte atenți în această perioadă. Nu este un fenomen rusofil în România, nu a fost niciodată”, a declarat Marcel Ciolacu.

Întrebat la cine s-a referit Rareș Bogdan, când a spus că statul l-a numit pe Aurescu în Guvern, nu PNL, Ciolacu a răspuns: „Eu nu sunt… eu sunt președinte al Camerei Deputaților. Trebuie să dea explicații dacă s-a referit la cineva anume, la președintele țării, la altcineva. Știm că Rareș Bogdan a fost jurnalist, poate acesta este discursul domniei sale. Oricum, toate aceste fricțiuni și aceste supape și crăpături nu fac bine nu numai clasei politice, nu numai coaliției, nu fac bine românilor într-o astfel de perioadă încă tensionată”.

Marcel Ciolacu: Premierul va prezenta o evaluare a miniștrilor

Ciolacu a mai spus că evaluarea miniștrilor este apanajul premierului, iar din această evaluare vor porni și discuțiile referitoare la componența Guvernului după luna mai.

„În luna mai, înainte de rotație, cu siguranță primul ministru o să prezinte o evaluare a miniștrilor, de unde vom pleca cu aceste discuții”, a spus el.

Declarațiile lui Ciolacu vin după ce prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declanșat un atac la adresa ministrului de Externe, Bogdan Aurescu. Rareș Bogdan a declarat, duminică, într-o emisiune televizată, că ministrul Aurescu a fost pus în funcție de „statul român”, și că ar trebui demis din funcție. Bogdan Aurescu a ripostat, luni, într-o declarație fără precedent pentru un diplomat extrem de reținut în afirmații politice, spunând că a fi atacat de Rareș Bogdan este ca și cum ar fi atacat de Sputnik.

Marcel Ciolacu își dorește un Minister al Afacerilor Europene

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, miercuri seara, că un nou minister, al Afacerilor Europene, se va regăsi în componența noului guvern, pentru a se ocupa direct de procesul aderării la Schengen, pentru că Ministerul de Externe și cel al Afacerilor de Interne nu s-au descurcat. „Am avut un insucces cu aderarea la Spațiul Schengen”, a spus Ciolacu.

De altfel, Ciolacu nu a negat că o mare parte din vina privind eșecul respingerii aderării României la Schengen aparține Ministerului de Externe, condus de Bogdan Aurescu, și Ministerului de Interne, condus de Lucian Bode. Citește mai mult…

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FBI a capturat în Jamaica o fugară acuzată că a furat milioane din fondurile COVID
Digi24
Administrația Trump intervine după atacurile din Marea Neagră: Ucraina, avertizată să nu țintească nave non-rusești
Cancan.ro
Mr. Pink, DAT AFARĂ cu scandal din Beverly Hills: 'A trebuit să facem evacuarea'
Prosport.ro
Cristina ICH, aproape goală! Imagini incendiare: „Tu chiar eşti perfectă”
Adevarul
„Sunt idioți”. Reacția furibundă a șefului Ryanair la adresa europarlamentarilor, după noile reguli pentru bagajele de mână
Mediafax
Sute de susținători l-au așteptat pe Călin Georgescu la Târgul de la Călugăreni. Ce mesaj le-a transmis
Click
De ce orașul Tokyo nu are coșuri de gunoi. Cum se menține atât de curat
Digi24
Reacția Moscovei, după ce președintele kazah a cerut „înghețarea conflictului” cu Ucraina: „S-ar putea termina până la sfârșitul zilei”
Cancan.ro
Tragedie în muzică! A murit, după ce a suferit 3 infarcturi și a fost resuscitat de de 7 ori
Ce se întâmplă doctore
„Ajungeam acasă și plângeam în fiecare zi.” Drama trăită de Marc Cucurella departe de terenul de fotbal: ce diagnostic a primit fiul său
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Metoda „Accidentul” continuă să facă victime în România. O femeie a dat 60.000 de lei crezând că își salvează fiul după un accident
Descopera.ro
Meta brevetează o tehnologie pentru detectarea stării de spirit prin analizarea constantă a tonului vocii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Descopera.ro
Regina Maria, așa cum au văzut-o aliații României: mărturia care impresionează și astăzi