Prima pagină » Știri » VIDEOREPORTAJ. Cum se votează la referendum în vârf de deal, la cabana vânătorilor. „La noi nu e așa cum spun la televizor”

VIDEOREPORTAJ. Cum se votează la referendum în vârf de deal, la cabana vânătorilor. „La noi nu e așa cum spun la televizor”

VIDEOREPORTAJ. Cum se votează la referendum în vârf de deal, la cabana vânătorilor.
În comuna Valea Mantei la referendum se votează în vârf de deal

În comuna Valea Mantei la referendum se votează în vârf de deal. Secția de vot este plasată într-o cabană de vânători. 99 de alegători sunt înscriși pe lista cabanei, transformată pentru o zi în secție de vot. La ora 11.00 prezența la referendum în secția care este înconjurată de o mică pădure și de livezile de pruni și meri era de 10%. Adică din cei 99 de localinici votaseră 9 dintre care doi au cerut urna mobilă.
 
Comuna Valea Mantei se află la aproximativ 20 de kilometri de Ploiești pe șoseua ce duce spre Buzău. În total, comuna are aproximativ 800 de locuitori dipersați în cinci sate care sunt răsfirate pe mai multe dealuri. Prin comună trece și „drumul vinului” un proiect realizat din fonduri europene și contestat în presă.

Duminică dimineață, la secția de vot din cabana vânătorească, comisia electorală este „reunită” în curte sub via uscată de secetă. Discuțiile legate de vreme și culturile ucise de soare sunt întrerupte de unul dintre puținii votanți care calcă pragul secției de vot.  

Simion Ion Petre, localnic, spune că a venit la referendum pentru că e datoria lui cetățenească. „Eu așa gândesc. Merg la toate voturile. E important pentru că decidem azi dacă președintele mai rămâne sau pleacă”, explică Simion Ion Petre. Localnicul a muncit în telecomunicații. Acum este pensionar și este nemulțumit că drumul care duce la casa lui nu a fost asfaltat. Primarul comunei este membru PSD.

Viorica Mocanu, președinta comisie șecției din cabana de vânători, spune că secția de votare a fost mereu în cabana de vânători. „La noi nu e așa cum spun la televizor că s-au făcut secții de votare speciale. La noi comuna are cinci sate care sunt răsfirate și atunci au decis să pună o secție și aici”, precizează Viorica Mocanu.

Ion Ivan este membru al comisie, dar și fost președinte al asociației de vânători din comună. Ne relatează că în pădurile din jur vânatul este bogat. „Se vânează de la iepuri, fazani până la cerbi și căprioare”, spune Ion Ivan. Se ferește să ne spună ce politicieni au vânat în pădurile din zonă. Nu vrea să facă politică, dar se declară nemulțumit de clasa politică. „Eu cred că tot din afară trebuie să ne conducă cineva că noi nu putem. Dar știți cum să ne ia și să ne bată pe toți. Nu se poate toți să trăiască pe ajutor social. Adică eu am muncit 40 de ani și altul care nu a muncit o zi să ia ajutor. Păi să pună mâna și să muncească”, spune fostul vânător.

Nu este fan Traian Băsescu, dimpotrivă. Nici de cei doi tineri Antonescu și Ponta nu este atras. „Aveam în credere în ei că sunt tineri, dar m-au dezamăgit”, argumentează Ion Ivan.Georgeta și Hoia Ilie s-au mutat în comună de câțiva ani după ce au trăit și muncit în Ploiești. Duminică la ora 10.00 s-au prezentat la vot cu gândul că poate așa lucrurile vor merge mai bine și certurile dintre politicieni se vor opri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană