Prima pagină » Știri » 14 copii au împrumutat o furgonetă și au plecat noaptea la drum. Finalul este tragic

14 copii au împrumutat o furgonetă și au plecat noaptea la drum. Finalul este tragic

14 copii au împrumutat o furgonetă și au plecat noaptea la drum. Finalul este tragic
Patru minori, morți într-unul dintre cele mai grave accidente rutiere din Franța

Furgoneta s-a răsturnat într-un șanț, pe drumul departamental Morbihan, aproape de Rohan, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Într-un comunicat de presă, ministrul francez al Afacerilor Externe, Bernard Cazeneuve, și-a exprimat susținerea față de familiile victmelor, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani.

Unul dintre tineri, rănit grav, a fost transportat în timpul nopții cu elicopterul la un Centru de spitalizare din Rennes (CHU de Rennes), ceilalți primind îngrijiri în diferite spitale din Morhiban. Minorii s-au îmbarcat în vehiculul împrumutat în absența părinților, de la domiciliul unde avea loc o petrecere.

Este vorba despre unul dintre cele mai grave accidente din ultimii ani care îi implică pe tinerii aflați la volan.

Sunt deja „două cauze evidente ale acestui accident, conducerea fără permis și supraîncărcarea vehiculului”, o furgonetă Berlingo, a declarat duminică după-amiaza Yann Le Bris, procurorul-adjunct al comunei franceze Vannes, în cadrul unui briefing de presă la jandarmeria comunei Rohan, în care a avut loc accidentul.

El a adăugat că „doar audierea pasagerilor va putea permite o clarificare a circumstanțelor accidentului”. Niciuna dintre victime nu a fost deocamdată audiată din cauza stării în care se află, a precizat magistratul. „Șoferului i-au fost luate probe de sânge, dar rezultatele nu se cunosc” și sunt așteptate marți sau miercuri, a spus el.

O celulă de urgență psihologică a fost creată la primăria din Rohan, a anunțat magistratul.

„Acest accident amintește că, zilnic, pe drumurile din Franța, sunt ucise nouă persoane, iar alte 100 sunt grav rănite. În anul 2014, 228 de minori și-au pierdut viața pe străzi”, a precizat ministrul Afacerilor Interne.

În august 2013, cinci tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au murit în orașul Carcasonne, unde șoferul, care conducea cu o viteză prea mare și sub influența canabisului, a pierdut controlul vehiculului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
O boală asociată bătrâneții afectează din ce în ce mai des persoane mai tinere
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!