Prima pagină » Știri » 2.000 de conserve Ardealul care conțin carne de cal au ajuns în consum

2.000 de conserve Ardealul care conțin carne de cal au ajuns în consum

2.000 de conserve Ardealul care conțin carne de cal au ajuns în consum
Aproximativ 2.000 de conserve din carne de vită Ardealul care conțin și carne de cal au ajuns în consum, pentru că nu au mai putut fi retrase de pe piață și blocate în depozite, informează MEDIAFAX.

Aproximativ 2.000 de conserve din carne de vită Ardealul care conțin și carne de cal au ajuns în consum, pentru că nu au mai putut fi retrase de pe piață și blocate în depozite, informează MEDIAFAX.

„SC Producție Ardealul SRL a dispus încă de pe 8 martie 2013 retragerea de la comercializare a două loturi de conserve de carne de vită Ardealul, cu data de expirare 5 decembrie 2014 și 15 ianuarie 2015, ca măsură preventivă. Datorită unui sistem de trasabilitate foarte bine pus la punct, practic, cea mai mare parte din cantitatea totală de 30.000 de conserve din loturile suspectate nu a ajuns în consum și nici pe rafturile retailerilor, peste 93% din cantitate fiind blocată în depozite”, se arată într-un comunicat al Producție Ardealul.

Cu alte cuvinte, restul de 7% din cele 30.000 de conserve, adică aproximativ 2.100 de conserve, sunt fie deja cumpărate de populație, fie în rafturile magazinelor. Și cum producătorul nu are niciun motiv să lase pe rafturi conserve cu carne de cal, se poate deduce astfel că toate cele 2.100 au fost deja cumpărate.

Potrivit comunicatului, rezultatele analizelor cantitative indică faptul că în cazul celor două loturi de conserve de carne de vită Ardealul, materia primă folosită „a intrat accidental în contact cu carne de cal în exteriorul companiei”, respectiv pe fluxul de aprovizionare a fabricii. Analizele oficiale au fost efectuate de laboratorul de referință la cererea ANSVSA, în urma rezultatelor Autoritatea anunțând că a închis alerta pe aceasta suspiciune.

Potrivit unui comunicat postat joi pe site-ul ANSVSA, în urma unui sistem de autocontrol al companiei, în data de 08.03.2013, au fost prelevate probe și transmise la Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București, care au confirmat prezența de ADN specific de cal în procent de 1%, în produsul „Conserve carne vită 300 g”.

„Conform prevederilor legislației europene aceasta înseamnă că a avut loc o contaminare pe parcursul lanțului de distribuție a cărnii care a intrat în procesare și se infirmă suspiciunea de fraudă”, se arată în comunicat.

Deși conservele nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea publică, spun reprezentanții Producție Ardealul, firma consideră situația inacceptabilă față de standardele interne de calitate și, ca urmare, produsul din loturile respective nu va fi repus în vânzare.

„Decizia se înscrie în linia măsurilor luate deja de la apariția primelor suspiciuni, când producătorul a acționat responsabil și a hotărât blocarea produselor în depozite. În fabricarea celor două loturi de conserve de carne de vită a fost utilizată materie primă furnizată de Optimeat SRL, însoțită de toate documentele amintite, pe care compania noastră le-a pus deja la dispoziția autorităților competente. SC Producție Ardealul va continua demersurile pentru a stabili factorii care au generat această neconformitate pe lanțul de aprovizionare”, au spus reprezentanții producătorului de conserve.

Firma Producție Ardealul, deținută de grupul norvegian Orkla, a anunțat cu patru zile în urmă că a cerut retragerea de la vânzare a conservelor cu carne de vită „Ardealul”, produse la fabrica din Covasna, deoarece există suspiciunea că acestea conțin carne de cal.

La momentul respectiv firma a anunțat că loturile au conținut 30.000 de cutii de conserve carne de vită, din care aproximativ 80% erau blocate în depozite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Frații Tate, cu bagajele pentru fugă? Procurorii cer să rămână după gratii
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
Mediafax
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Click
Apartament cu 2 camere, scos la licitație de ANAF cu 340.000 de lei. Unde se află
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Cerceii Penelopei din „Odiseea”. Povestea bijuteriilor care au readus la viață eleganța Greciei antice