Prima pagină » Știri » A fost anunțat momentul la care va începe reabilitarea Cazinoului din Constanța

A fost anunțat momentul la care va începe reabilitarea Cazinoului din Constanța

A fost anunțat momentul la care va începe reabilitarea Cazinoului din Constanța
Când va începe reabilitarea Cazinoului din Constanța: avem bani, dar este complicat

„Lucrările nu au început pentru că procedura este cu totul alta. S-a elaborat studiul de fezabilitate, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai studiului de fezabilitate în cadrul Consiliului Tehnico-Economic, ședință care s-a ținut la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. A fost aprobată suma de 9,2 milioane de euro pentru restaurarea obiectivului Cazinou Constanța. De aici, mai departe, procedura este puțin diferită față de cum ați fost obișnuiți la Constanța, în sensul că nu venim la nivelul autorizației de construire, facem o licitație pentru proiectare, aprobăm indicatorii tehnico-economici și ulterior procedură pentru execuție. S-a scos la licitație, de către Compania Națională de Investiții, achiziționarea serviciului de proiectare plus execuție”, a explicat Decebal Făgădău, la finalul ședinței Consiliului Local, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a menționat că această procedură este una mai complicată, iar din acest motiv va dura mai mult.

„La restaurare nu poți ști dinainte ce categorii de lucrări, ce tipuri de lucrări te așteaptă a le executa după ce decoportezi, după ce descoperi cu adevărat ceea ce urmează să restaurezi. Astfel încât această procedură, fiind puțin mai complicată, ea va dura mai mult, pentru că necesită o însumare a unei companii de proiectare specializată cu o companie de execuții, de construcții, specializată în restaurări. Cu alte cuvinte, atât proiectanții și arhitecții ce fac partea de proiectare trebuie să aibă atestat din partea Ministerului Culturii, plus o experiența necesară, de asemenea, și firma de execuție. Ei vor trebui să formeze un consorțiu cu care să participe la licitație. Nu vă pot spune când se va finaliza procedura de achiziție pentru că este o procedură destul de îndelungată, o procedură ce urmează a fi atent studiată, ca să declari un câștigător. Dar am speranța că undeva la jumătatea acestei toamne lucrările vor putea începe”, a menționat viceprimarul Constanței.

El a mai spus că după începerea lucrărilor perioada de restaurare a monumentului constănțean va dura doi ani, doi ani și jumătate.

Cazinoul Constanța se află de mai mulți ani în paragină, după ce autoritățile locale și centrale nu au găsit soluții pentru reabilitarea acestuia.

Astfel, în anul 2011, primarul Constanței, Radu Mazăre, a anunțat că intenționează să vândă Cazinoul după ce firma care îl concesionase pe o perioadă de 49 de ani și care anunțase investiții de aproximativ 15 milioane de euro pentru reabilitarea și modernizarea monumentului a renunțat la acest proiect din cauza crizei economice. După câteva luni, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului din acea perioadă, a anunțat că dorește să preia Cazinoul pentru a-l reabilita, iar acest lucru s-a și întâmplat. Monumentul avea să revină după numai un an la municipalitate deoarece lucrările pentru reabilitarea acestuia nu începuseră.

În luna septembrie 2012, Mazăre a spus că dorește organizarea unei licitații internaționale pentru a vinde Cazinoul, iar după două luni a anunțat că intenționează realizarea unui parteneriat public-privat cu o firmă interesată de reabilitatea acestui monument și de folosirea acestuia pentru jocurile de noroc. În luna februarie 2013, Mazăre a anunțat că acest monument urmează să fie reabilitat cu fonduri europene.

În martie 2013, președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a anunțat că a fost aprobată finanțarea pentru reabilitarea cazinoului, lucrările urmând să fie realizate cu fonduri europene, valoarea investiției ridicându-se la aproximativ 10 milioane de euro.

În februarie 2014, Radu Mazăre a spus că încearcă atragerea unor investitori străini pentru preluarea Cazinoului, după ce a mers în Elveția pentru a discuta modalități de colaborare cu reprezentanții celui mai mare cazinou din Europa, aflat la Lugano.

În martie 2014, Radu Mazăre a anunțat că nu va mai fi reabilitat Cazinoul cu fonduri europene în exercițiul financiar 2007-2013, urmând să fie realizat un studiu care să stabilească ce trebuie să funcționeze în această clădire. Dacă ar fi fost reabilitat pe fonduri europene, lucrările la Cazinou ar fi trebuit încheiate până la jumătatea anului viitor, lucru care nu ar fi fost posibil, iar în acest caz municipalitatea ar fi trebuit să restituie fondurile europene, susțin reprezentanții Primăriei.

În toamna anului trecut, Cazinoul Constanța a fost transferat din administrarea Consiliului Local în cea a Companiei Naționale de Investiții pentru a fi reparat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
O descoperire poate schimba medicamentele. Ce au reușit oamenii de știință?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!