Prima pagină » Știri » Abia ieșit din închisoare, un tânăr s-a îmbrăcat în polițist și s-a plimbat prin fața sediului Poliției Huși

Abia ieșit din închisoare, un tânăr s-a îmbrăcat în polițist și s-a plimbat prin fața sediului Poliției Huși

Abia ieșit din închisoare, un tânăr s-a îmbrăcat în polițist și s-a plimbat prin fața sediului Poliției Huși

Un caz neobișnuit a avut loc în Huși, județul Vrancea. Un tânăr de 29 de ani, recent eliberat din penitenciar, s-a plimbat prin oraș îmbrăcat cu o uniformă de polițist. Băiatul a trecut chiar prin fața sediului poliției.

Marcel Gheorghiu, condamnat în ultimii doi ani atât pentru „amenințare”, cât și pentru furt calificat, a ieșit din închisoare, s-a îmbracat în polițișt, și-a făcut și niște legitimații, cu poză și nume, sub care își scrie profesia închipuită, apoi s-a plimbat pe străzi, scrie vremeanoua.ro.

Se pare că localnicii l-au recunoscut imediat. Interesant este că acesta s-a plimbat chiar pe strada Mihail Kogălniceanu, care se află la numai câțiva pași de secția de Poliție a municipiului Huși.

„Noi l-am recunoscut, dar cine nu îl cunoaște, nu crede că un polițist face așa ceva? El face de rușine haina statului. Poate nu își dă seama de faptele lui, dar nu e ok. Oricum, să știți că uniforme de polițiști, cămăși, tot ce vreți, sunt de vânzare și pe OLX. Oricine își poate cumpăra, din păcate”, spun cei care l-au văzut.

Bărbatul are o pasiune pentru astfel de uniforme. Cu ceva timp în urmă, acesta s-a îmbrăcat precum un ambulanțier. De asemenea, fixul lui Gheorghiu mai vizează și profesia de medic sau asistent medical. A fost observat purtând un halat alb, asemănător cu al cadrelor medicale, având la gât un ecuson. Oamenii din zonă chiar au crezut că a devenit angajat al unei unități sanitare.

Foto: vremeanoua.ro

Polițiștii de la Huși au confirmat faptul că vor întreprinde cercetări în acest caz.

„În acest caz se fac verificări pentru identificarea persoanei în cauză, iar în funcție de ceea ce se va stabili, se vor dispune măsurile legale”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui. De altfel, Marchel Gheorghiu abia a ieșit din închisoare, după ce a ispășit în Penitenciar o pedeapsă pentru un furt calificat și o altă condamnare pentru infracțiunea de „amenințare”. Prima faptă a însemnat furtul unei biciclete, în 2019, iar a doua pedeapsă a venit în 2020, după ce Gheorghiu a amenințat cu incendierea și cu violul familia unei preot din Huși.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
Jigniți de politicienii extremiști, românii din Londra primesc aprecieri de la primarul Sadiq Khan. Mesajul transmis prin Digi24
Cancan.ro
Vedeta OnlyFans, lovită și urmărită de amantul-pompier! Cum a aflat soțul ei despre aventură
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
Relațiile diplomatice cu Ungaria scârțâie: Péter Magyar s-a văzut cu toți omologii vecini importanți, mai puțin cu Bolojan. Problema diplomației românești, analizată de un expert
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
Ce pensie are Viorel Lis. Oana: „Într-un weekend am cheltuit 4500 de lei”
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mașina electrică de 20 CP care se încarcă de la soare. Are panouri extensibile și autonomie de 151 km
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto